Colina Acropole din Atena, în pericol de prăbuşire

SECcropoleLucrări de susţinere a stâncii Acropole, în vârful căreia se află Parthenonul, sunt necesare pentru a stopa alunecările de pietre şi a stabiliza o parte a colinei, sunt de părere ingineri de specialitate citaţi de agenţia greacă de presă Ana.

Specialiştii sunt alarmaţi din cauza căderii unei stânci de «dimensiuni considerabile», în luna ianuarie. Aceasta s-a prăbuşit deasupra uneia dintre căile de acces spre cea mai renumită şi frecventată colină din capitala greacă.

Studiile efectuate au arătat «o instabilitate pe o suprafaţă destul de întinsă» a pantei sudice a stâncii, potrivit unuia dintre experţii citaţi de agenţia Ana. Se pare că situaţia a fost provocată în principal de o problemă de evacuare a apelor provenite din precipitaţii. Mai multe studii pentru lucrări de stabilizare şi ameliorare a drenajului au fost prezentate Consiliului Central de Arheologie, care a dat undă verde lucrărilor.

De altfel, diferite monumente, printre care şi Parthenonul, care se află pe colina sfântă în inima Atenei de circa 2.500 de ani, sunt, pe rând, în restauraţie permanentă de prin anii ’70.

(www.lesoir.be – 2 octombrie)