Femeile care aparţin grupurilor minoritare se confruntă cu discriminarea

În Serbia, femeile de etnie romă sunt discriminate şi au mai puţine drepturi la educaţie, sănătate, ocuparea forţei de muncă şi participarea la viaţa publică şi politică, s-a subliniat, joi, la Centrul Media din Belgrad. La reuniunea despre participarea femeilor rome la Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale s-a arătat că acest Consiliul Naţional ar trebui să fie un partener activ în punerea în aplicare a Deceniului romilor, în scopul de a se îmbunătăţi starea economică a comunităţii şi de a se reduce stigmatizarea. Vicepreşedinta Consiliului Naţional al minorităţii naţionale a romilor, Sofka Vasiljkovic, a spus că femeile de etnie romă care vor fi în Consiliul Naţional ar trebui să-şi „îmbunătăţească aptitudinile de conducere”. În opinia ei, până acum rareori membrele Consiliului au discutat în cadrul reuniunilor şi au participat la activităţi. Preşedintele Consiliului Naţional al Romilor, Vitomir Mihajlovic, a declarat că femeile de etnie rome sunt de trei ori discriminate: pentru că sunt femei, pentru că sunt de etnie romă, precum şi în cadrul comunităţii. El a negat faptul că în Consiliu femeile au fost obstrucţionate şi că au depus demisii în alb şi a adăugat că munca lor a depins de creativitatea lor. Mihajlovic a spus că din 35 de membri ai Consiliului, 12 au fost femei şi că pe lista sa pentru viitoarele alegeri pentru Consiliul Naţional fiecare al treilea loc este rezervat pentru reprezentantele comunităţii rome. Locţiitorul şefului Misiunii OSCE în Serbia, Michael Uyehara, a declarat, joi, la Belgrad că în Serbia se aude rar vocea femeilor din grupurile minoritare şi că ele sunt expuse la discriminări. El a menţionat că OSCE sprijină organizaţiile neguvernamentale ale romilor, precum şi Guvernul Serbiei pentru a spori incluziunea socială, ca şi participarea deplină a femeilor în viaţa politică. Alegerile pentru membrii Consiliului Naţional au fost programate pentru data de 26 octombrie.

(www.beta.rs – 2 octombrie)