Şofer român reţinut, după ce a provocat un grav accident pe o autostradă din Grecia

Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 23 au fost rănite în urma unui accident auto produs pe autostrada A2 (Egnatia), în apropierea oraşului Salonic din Grecia, informează, duminică, Agenţia Associated Press. Un camion a lovit în plin peste 35 de maşini aflate într-o coloană formată în urma unor lucrări de reparaţie. Unul dintre autoturisme a luat foc, iar şoferul acestuia nu a reuşit să iasă din maşină. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa, de asemenea, două femei şi un bărbat. Deocamdată, nu se cunosc motivele pentru care şoferul camionului nu a redus viteza la deplasarea în coloană.

www.interfax.ru – 5 octombrie

***

Potrivit unui comunicat al MAE remis duminică Agerpres, şoferul autocamionului, cetăţean român, a fost reţinut şi se află la dispoziţia autorităţilor elene.
”Conform primelor informaţii obţinute inclusiv pe cale poliţienească, un autocamion la volanul căruia se afla un cetăţean român a lovit mai multe autoturisme staţionate într-o zonă cu restricţii de circulaţie, ca urmare a efectuării unor lucrări pe carosabil. În urma accidentului, 4 persoane aflate în autoturismele lovite au decedat, 4 persoane sunt rănite grav şi sunt peste 20 de cetăţeni răniţi uşor”, informează MAE.
MAE precizează că, din cauza caracterului recent al accidentului, nu rezultă încă decesul sau rănirea vreunui cetăţean român, însă cercetările sunt în plină desfăşurare, urmând să fie stabilite ulterior identităţile certe ale tuturor victimelor.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 octombrie

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]http://www.youtube.com/watch?v=yyKEoD5LZxw#t=31[/youtube]