“5 licee – 5 teatre” – 2014

Luni, 6 octombrie 2014, ora 11:00, a început a patra ediție “5 licee – 5 teatre”. Este vorba despre un proiect educațional ce își propune să încurajeze implicarea liceenilor în activități culturale, prin accesul acestora în instituții și la spectacole de teatru şi prin posibilitatea oferită acestora de a participa la un concurs cu propriile piese de teatru.

Prima ediţie a acestui proiect cultural a fost organizată în octombrie 2011 de către ECDL ROMANIA, operatorul național al licenței ECDL (European Computer Driving Licence), împreună cu Centrul de Informare ONU pentru România, Primăria Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi UNITER. De la prima ediție până la startul celei din 2014, 450 de elevi din 15 licee bucureștene diferite au participat deja la „5 licee – 5 teatre”.

Anul acesta, o nouă grupă de 150 de elevi din alte 5 licee din capitală, între care și membri ai trupelor de teatru din școli, vor viziona gratuit piese din stagiunea fiecăruia dintre cele 5 teatre partenere din București: Teatrul Mic, Teatrul Național București, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Nottara și Teatrul Ion Creangă.

Liceele participante la această ediție “5 licee – 5 teatre” sunt: Colegiul Național “I.L. Caragiale”, Liceul Tehnologic Electronică Industrială, Colegiul Național “Ion Neculce”, Colegiul Economic “A.D. Xenopol” și Colegiul Tehnic Energetic.

Elevii actori vor lua parte la activităţi interactive cu reprezentanți ai teatrelor partenere și vor fi coordonaţi de către aceștia în punerea în scenă a unei piese de teatru scurte. Proiectul se va derula în perioada octombrie – decembrie 2014 și se va finaliza cu reprezentațiile și premierea celor 5 piese de teatru realizate de liceeni.

Această a patra ediţie “5 licee – 5 teatre” îşi propune să afle impactul pe care programul îl are în rândul profesorilor și elevilor implicați, educația alternativă fiind o componentă importantă în dezvoltarea tinerilor, care trebuie să fie în continuare îndreptați către valori reale și corecte, inclusiv către valori culturale.

Evenimentul de lansare “5 licee – 5 teatre” s-a desfăşurat luni, 06 octombrie 2014, ora 11:00, în Sala de festivități a Colegiului Național “I.L. Caragiale” București.

(Surse:  http://www.ecdl.org.ro, http://www.tnb.ro/ro)

Dana Stănescu