Armistiţiul din estul Ucrainei a permis Kievului să-şi regrupeze forţele

Armistiţiul din estul Ucrainei a permis autorităţilor de la Kiev să-şi regrupeze forţele, să optimizeze activitatea întreprinderilor din industria de apărare şi să încheie cea de-a treia etapă de mobilizare – a declarat luni preşedintele Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, Andrei Lîsenko. „Am reuşit să actualizăm tehnica aflată în dotarea forelor armate ale Ucrainei, să obţinem una nouă şi să lansăm într-un ritm nou activitatea la întreprinderile din industria de apărare, care se ocupă de fabricarea armelor şi reparaţia tehnicii” – a declarat Lîsenko.

„De asemenea, am reuşit să ne regrupăm forţele şi să obţinem mai multe informaţii despre adversarul nostru” – a adăugat preşedintele CSNA. Amintim că, săptămâna trecută, o declaraţie similară privind rezultatele armistiţiului a fost făcută de preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko. În timpul vizitei sale la Lvov, liderul ucrainean a declarat că Kievul ar trebui să se folosească de regimul de încetare al focului din estul ţării pentru a îmbunătăţi structura de apărare şi să crească capacitatea de luptă a armatei ucrainene”.

Agenţia de presă ITAR-TASS (6 octombrie)