La Drobeta Turnu Severin a fost inaugurat un consulat onorific ungar

La Drobeta Turnu Severin a fost inaugurat marţi un consulat onorific ungar. Reprezentanţa este condusă de Endre Molnár, întreprinzător care trăieşte de mai multe decenii în oraşul dunărean. „Ne străduim să asigurăm reprezentare consulară în întreaga ţară. S-a dat în folosinţă podul pe Dunăre Vidin-Calafat (între Bulgaria şi România) şi s-a intensificat mult comerţul, respectiv turismul în zona Porţile de Fier, în zona de sud a Banatului, în regiunea Băile Herculane şi Mehadia” – a menţionat Botond Zákonyi, ambasadorul ungar la Bucureşti, justificând astfel deschiderea reprezentanţei ungare la Drobeta Turnu Severin. Întreprinzătorul Endre Molnár, care se bucură de respect general şi are relaţii bune atât în politica locală, cât şi în cea la nivel naţional, este proprietarul Hotelului Tropical – astfel l-a prezentat ambasadorul pe consulul onorific. Botond Zákonyi a adăugat că la noul consulat sunt arondate judeţele din Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea), care se află la distanţă mare faţă de misiunile ungare tradiţionale. Endre Molnár a precizat agenţiei de presă MTI că, înainte să fie numit consul onorific şi ca drapelul şi stema Ungariei să fie amplasate la intrarea în birou, el a acţionat voluntar ajutându-i pe turiştii maghiari şi pe şoferii de camion care aveau probleme şi care i-au solicitat sprijinul. „De cele mai multe ori a fost căutat din cauza unor accidente. S-a întâmplat ca 20 de oameni să cadă în Dunăre, întrucât un ponton s-a deplasat de la locul lui: şi-au pierdut actele şi aveau nevoie de ajutor” – a precizat Endre Molnár. Consulul onorific nu este membru al corpului diplomatic ungar, nu este retribuit pentru munca sa, însă, pentru numirea sa, este necesar şi acordul părţii române, exact ca în cazul consulilor – a declarat ambasadorul ungar la Bucureşti agenţiei de presă MTI. Ungaria mai are birouri consulare onorifice în România la Iaşi şi Constanţa. Reprezentanţa de la Timişoara nu funcţionează în prezent, întrucât nu a fost încă numit urmaşul consulului onorific Zoltán Pánczel, decedat recent. Întrebat de un reporter al MTI dacă s-a făcut vreun progres în privinţa deschiderii biroului consular de la Târgu Mureş, care aparţine Consulatului General Ungar de la Miercurea Ciuc, pentru a cărei inaugurare partea română nu şi-a dat acordul, Botond Zákonyi a răspuns că speră că punctul de vedere al părţii române se va schimba. „Sperăm că vor recunoaşte că extinderea prezenţei diplomaţiei ungare va ajuta impulsionarea relaţiilor dintre cele două ţări atât pe plan economic, cât şi comercial, turistic şi cultural, ceea ce este important pentru ambele părţi” – a afirmat ambasadorul ungar la Bucureşti.

MTI (7 octombrie)