Popularitatea partidului ungar de dreapta Jobbik a atins un nivel record

Conform unui studiu efectuat de Institutul Median, publicat în săptămânalul ungar de afaceri HVG, la alegerile locale din Ungaria care vor avea loc duminică, 12 octombrie, vor participa la scrutin mai puţin de 50% dintre alegători,  iar în ceea ce priveşte preferinţele electorale ale cetăţenilor ungari nu se constată schimbări majore.

Principalul partid aflat la putere, Fidesz, şi-a menţinut poziţia de lider în preferinţele alegătorilor, în timp ce din primăvară şi până în prezent Partidul Socialist Ungar (PSU) a pierdut câteva procente bune, dar şi aşa este cel mai popular partid dintre formaţiunile politice de stânga.

PSU a pierdut totuşi din popularitate: în această primăvară se bucura de o susţinere la nivelul întregii populaţiei de 13%-15%, pentru ca acum să aibă o suţinere de numai 11%. Fidesz are o susţinere constată de 37%, iar din cei care sunt decişi 50% ar opta pentru Fidesz, se mai arată în sondajul de opinie.

Jobbik a reuşit să îşi mobilizeze foarte bine alegătorii şi se pare că va reuşi să câştige definitiv locul doi în clasamentul preferinţelor electoratului. La nivelul ţării, acest partid de dreapta se bucură de o susţinere de 15%, în timp ce dintre cetăţenii cu drept de vot 21% manifestă simpatie faţă de Jobbik.

Dintre partidele mai mici ale opoziţiei de stânga, cel mai popular este Alianţa electorală Együtt-PM (Împreună – Dialog pentru Ungaria). Astfel, dintre alegători, 6% ar vota cu această alianţă.

În ceea ce priveşte Forumul Democrat Ungar (MDF), acesta a crescut în forţă, acumulând 5% din preferinţele potenţialilor alegători şi 7% în rândul votanţilor cu o preferinţă clară pentru un anume partid. În cazul Convenţiei Democratice (DK), situaţia este similară, şi anume 3% şi respectiv 4%, iar LPM (Altfel de Politică), procentul este de câte 3%.

În ceea ce priveşte prezenţa la vot, 49% din alegătorii din Ungaria, respectiv 53% din alegătorii din Budapesta au declarat ferm că vor participa la scrutin. De asemenea, a crescut în continuare importanţa apartenenţei politice, în schimb s-a diminuat, faţă de datele înregistrate în urmă cu patru ani, numărul celor care manifestă un dezinteres în privinţa primarului, anume dacă este membru al unui partid de opoziţie sau de guvernământ.

Din luna aprilie, s-a diminuat de la 48% la 44% numărul celor care sunt mulţumiţi de performanţele obţinute de Guvernul ungar. Totodată, numai 9% din cei care au votat Fidesz sunt mulţumiţi cu activitatea executivului condus de Viktor Orbán.

(www.hvg.hu – 8 octombrie)