Premierul Spaniei face apel la calm, după depistarea unor cazuri de Ebola

O asistentă din Spania, infectată cu virusul letal Ebola, a declarat pentru o publicaţie spaniolă că a urmat întocmai procedura atunci când a tratat pacienţi infectaţi şi nu înţelege cum a putut contracta virusul. Alte patru persoane se află în spital după ce au avut contact cu asistenta. Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a făcut apel la calm.

„Ceea ce vă cer este să îi lăsaţi pe profesionişti să acţioneze, trebuie să avem încredere în profesionişti. Sistemul de sănătate din Spania este unul dintre cele mai bune din lume şi ceea ce îmi spun oficialii medicali în acest moment şi trebuie să comunic publicului este că, fiind vorba despre o contagiune, tot ce trebuie să facem în aceste momente este să fim calmi şi să rămânem vigilenţi”, a declarat premierul Rajoy.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 octombrie