Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare anticipate din Bulgaria vor fi comunicate joi

„Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare anticipate din Bulgaria vor fi comunicate oficial joi. Încă nu s-a încheiat renumărarea voturilor. Numele parlamentarilor aleşi vor fi anunţate nu mai târziu de şapte zile de la data desfăşurării scrutinului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Electorale Centrale din Bulgaria, Kamelia Neikova.

Renumărarea voturilor va confirma faptul că noul legislativ de la Sofia va fi compus din opt partide. Câştigătorul alegerilor este partidul de centru-dreapta GERB. Reprezentanţii acestuia au declarat că vor începe negocierile pentru formarea guvernului cu toate partidele care vor intra în componenţa parlamentului. GERB va începe negocierile cu Partidul Socialist Bulgar, clasat pe locul al doilea în competiţia electorală.

(www.bnr.bg – 8 octombrie)