Calendarul evenimentelor, 9 octombrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* În zilele de 8 şi 9 octombrie, are loc, la Palatul Parlamentului, reuniunea Comisiei generale pentru probleme economice a Iniţiativei Central-Europene – Dimensiunea Parlamentară (ICE – DP), organizată de Camera Deputaţilor. Tema de dezbatere a reuniunii este „Noi locuri de muncă printr-un hub regional al ICE pentru tinerii înalt calificaţi – o provocare pentru industriile culturale şi creative”. Reuniunea are loc la iniţiativa României, a deputatului Andreea Paul (ACL), care va prezida întâlnirea în calitate de Preşedinte a Comisiei Economice pentru ţările din ICE şi de membră a Delegaţiei Parlamentului României la ICE – DP. De la ora 12:00, la Sala Spiru Haret a Palatului Parlamentului, se desfăşoară o conferinţă de presă susţinută de Preşedintele Comisiei, Andreea Paul, şi de Erik Csernovitz, membru al Secretariatului dimensiunii guvernamentale ICE

* Berlin: Preşedintele Institutului Aspen România, senatorul Mircea Geoană, participă joi şi vineri, la aniversarea a 40 de ani de la înfiinţarea Institutului Aspen Germania, prilej cu care va sublinia importanţa României în comunitatea euroatlantică. Pe agenda evenimentului figurează, pe lângă întâlnirea anuală a boardului Institutului Aspen Germania, din care face parte, şi conferinţa „The Transatlantic Partnership at Stake: Do We Still Need Each Other ?”

– Uniunea Europeană

* Din programul comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, prezent în România în zilele de 8 şi 9 octombrie:

  • ora 14:00 – participă împreună cu ministrul agriculturii, Daniel Constantin la „Forumul regional privind viitorul agriculturii” – la Hotel Intercontinental, Salonul Prezidenţial, Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 4

– Alegeri prezidenţiale

* Şedinţa Biroului Electoral Central – ora 12:00, Str. Ion Câmpineanu nr. 28

* Membrii ACL Bucureşti organizează o manifestare artistică denumită „Oferta electorală a tandemului Oprescu-Ponta – Un lighean pentru fiecare bucureştean!”, privind lipsa căldurii şi a apei calde în Capitală în această iarnă – ora 12:00, în faţa Primăriei Capitalei, Splaiul Independenţei nr. 291-293; declaraţie de presă susţinută de liderul consilierilor PDL din Consiliul General al Muncipiului Bucureşti, Mircea Raicu

* jud. Prahova: Candidatul Alianţei Creştin-Liberale la Preşedinţia României, Klaus Iohannis, se află în vizită în judeţ alături de copreşedintele ACL Vasile Blaga şi de liderii Alianţei Creştin-Liberale Mircea Roşca, Roberta Anastase, Cezar Preda, Adriana Săftoiu, Ludovic Orban şi Mihai Răzvan Ungureanu. Din program:

► Breaza:

  • ora 12:20 – vizită la fabrica Biancospino

► Câmpina:

  • ora 13:00 – miting electoral, la Centrul oraşului Câmpina, în zona Ceasului

► Urlaţi:

  • ora 15:45 – vizita la fabrica Oztasar
  • ora 16:15 – vizita la fabrica Saltconfort

► Ploieşti:

  • ora 17:30 – miting electoral în faţa Palatului Administrativ Ploieşti

* jud. Brăila şi Galaţi: Din programul candidatului PMP, Elena Udrea:

  • Brăila, ora 11:00 – vizită la Târgul naţional AgriCultura, organizat în zona Promenada Mall
  • Brăila, ora 13:30 – conferinţă de presă, la sediul Organizaţiei Judeţene PMP Brăila
  • Galaţi, ora 17:30 – conferinţă de presă, la sediul Organizaţiei Judeţene PMP Galaţi

* jud. Galaţi şi Brăila: Din programul candidatul independent susţinut de PLR, Călin Popescu-Tăriceanu

  • ora 12:00 – vizită la Combinatul Arcelor Mittal Galaţi, unde va avea o întâlnire cu cei din conducere
  • ora 14:00 – participare la un eveniment electoral în municipiul Brăila, la Societatea Filarmonică Lyra
  • ora 16:00 – conferinţă de presă, la sediul PLR Galaţi
  • ora 16:30 – întâlnire cu membrii PLR şi susţinătorii săi din Galaţi, la Teatrul Muzical Nae Leonard

* Oradea: Candidatul PPMT, Szilagyi Zsolt, îşi prezintă programul politic cu care candidează la alegerile prezidenţiale – ora 18:00, la Primăria Oradea, Sala Mare

– Administraţie

* Drobeta-Turnu Severin: Semnarea unor contracte de finanţare între Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia şi 12 primării – ora 13:00

– Justiţie

* Şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii – plen – ora 9:30 (în care se va analiza în dacă se impune să fie sesizată Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor premierului Victor Ponta referitoare la dosarul Lukoil) şi secţii – ora 9:00

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să judece dosarul de corupţie în care au fost trimişi în judecată, printre alţii, deputatul PSD Vlad Cosma şi tatăl acestuia, Mircea Cosma, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova

* Tribunalului Galaţi urmează să decidă asupra cererii DNA de arestare preventivă a doi profesori şi a unui inspector şcolar din Brăila, reţinuţi pentru că ar fi primit mită la examenul de bacalaureat din sesiunea august – septembrie

* La Judecătoria Constanţa începe procesul lui Adrian Zglobiu, care este judecat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice după ce l-a scuipat pe preşedintele României, Traian Băsescu, în data de 24 mai

– Istorie

* „Maşina Timpului” (partea a II-a) ajunge din nou la Muzeul Municipiului Bucureşti-Palatul Suţu, unde participanţii vor avea ocazia „să viziteze”, prin intermediul unei conferinţe susţinute de Cristian Radu, Capitala – aşa cum a fost din 1914 şi până în prezent – ora 19:00

– Cultură

* Vernisajul expoziţiei „Holocaustul prin ochi de copil” organizat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România EIie Wiesel ce comemorează 73 de ani de la începerea deportării evreilor din România în Transnistria – ora 9:00, la Liceul Jean Monnet

* Muzeul Naţional de Istorie a României expune în luna octombrie, în cadrul micro-expoziţiei „Exponatul lunii”, un tezaur de silicve şi imitaţii de silicve, descoperit la Poiana Mică, jud. Braşov. Vernisajul micro-expoziţiei are loc astăzi, începând cu ora 13:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Sala Lapidarium

* Editura Polirom şi Librăria Bastilia organizează, de la ora 18:30, lansarea romanului „Uranus Park”, de M. Duţescu. Invitaţi, alături de autori: Costi Rogozanu, Dan Sociu şi Adrian Şchiop

* În cadrul seriei „Joia de film”, Spaţiul Public European proiectează pelicula „Refugiul”, în regia lui François Ozon – ora 19:00, Str. Vasile Lascăr nr. 31

* Sub egida “Jazz Syndicate Live Sessions”, trompetistul Ryan Carniaux, saxofonistul alto Plume, contrabasistul Chris Dahlgren şi toboşarul Drori Mondlak (din SUA), alături de pianistul Mircea Tiberian şi saxofonistul Nicolas Simion, se reunesc pentru a-i aduce un tribut jazzmanului Miles Davis, la 55 de ani de la lansarea albumului de referinţă „Kind of Blue” – ora 20:00, la Sala Radio

* Spectacolul „Anotimpurile Mele” susţinut de Tudor Gheorghe, alături de Orchestra Naţională Radio şi vocile Corului Naţional de Cameră „Madrigal” – ora 19:00, la Sala Palatului

* Concertul simfonic al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, dirijor: Camil Marinescu, solişti: Liviu Prunaru – vioară şi Gregor Horsch – violoncel – ora 19:00, la Sala mare a Filarmonicii „George Enescu”. În program lucrări de Johannes Brahms şi Anton Bruckner

* Bistriţa: Turneul naţional „Vă Place Tango?”, prezentat de violoncelistul Răzvan Suma, alături de Analia Selis – voce şi Julio Santillan – chitară se desfăşoară între 28 septembrie şi 24 octombrie. Astăzi, concertul va avea loc la Sinagoga din localitate, de la ora 19:00

* Deva: Salonul Hunedorean al Cărţii are loc în perioada 9 – 12 octombrie – ora 11:00, la Salle d’Or, în incinta Deva Mall. Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană Hunedoara, peste 70 de edituri din ţară anunţându-şi participarea

* Iaşi: În perioada 9 – 11 octombrie, are loc cea de-a 46-a ediţie a Festivalului folcloric „Trandafir de la Moldova”, eveniment organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, în parteneriat cu Primăria Iaşi

* Iaşi: Ministerul Culturii din România, Ministerul Culturii din Republica Moldova, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Unirii – Muzeul de Istorie a Moldovei, Institutul Naţional al Patrimoniului Bucureşti, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi, Agenţia Naţională Arheologică Chişinău, Fundaţia „Alexandru cel Bun” Iaşi şi Uniunea Naţională a Restauratorilor Monumentelor Istorice (UNRMI) din România organizează, în perioada 9 – 12 octombrie, la Muzeul Unirii, ediţia a XVI-a a Simpozionului Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor”. Evenimentul va începe la ora 10:00, cu vernisajul expoziţiei „Oraşul Iaşi – memoria monumentelor”, organizate de Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Unirii

* Slatina: Festivalul de Umor „Oltenii & …Restu’ Lumii” începe astăzi şi se va încheia sâmbătă, 11 octombrie. Ediţia din acest an a festivalului va marca împlinirea a 20 de ani de când această manifestare adună caricaturiştii cei mai de seamă din întreaga ţară. În acest an, conform regulamentului manifestării, tema liberă pentru secţiunea “caricatură” este portretul de caricatură, caricatură de presă. Evenimentul se va desfăşura pe B-dul A.I. Cuza, în sectorul cuprins între fostul Magazin „Oltul” şi Fântâna „Speranţei”. Deschiderea manifestării – ora 11:11

* Slătioara, jud. Vâlcea: Violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail susţin un concert în cadrul turneului naţional „Vioara lui George Enescu”, desfăşurat în perioada 27 septembrie – 15 octombrie, aflat la cea de-a III-a ediţie – ora 17:00. Evenimentul este organizat de Radio România prin Centrul Cultural Media împreună cu Asociaţia Culturală „Accendo”

* Târgovişte: De la ora 10:00, la sediul Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa, are loc manifestarea „Priviri în trecut: Holocaustul”, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a Holocaustului (9 oct.) – Str. Stelea nr. 2. Programul manifestării include o vizionare de film documentar, o lectură publică din cărţile dedicate fenomenului şi o expoziţie de carte tematică

* Târgu-Jiu: Asociaţia Naţională a Bibliotecilor şi Bibliotecarilor Publici din România şi Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” organizează cea de-a XXV-a ediţie a Conferinţei Naţionale a ANBPR BiblioNEXT, cu tema „Bibliotecile publice – motorul dezvoltării durabile a comunităţilor”, care va avea loc în perioada 9 – 11 octombrie – ora 19:30, la Anna Events – Insuliţa Jiului

* Chişinău: Prozatorul şi eseistul Norman Manea va avea o întâlnire cu cititorii cu prilejul lansării a două noi volume „Laptele negru” şi „Pe contur”, în seria de autor a Editurii Polirom – ora 16:00, în Sala Nuciferă a Bibliotecii „Onisifor Ghibu”

* Israel: Ansamblul Flauto Dolce din Cluj-Napoca va participa la Seminarul Internaţional de Muzică Veche, organizat în perioada 9 -16 octombrie, la „The Lin & Ted Arison Israel Conservatory of Music” (Conservatorul din Israel). Astăzi, de la ora 21:00, are loc concertul de deschidere al evenimentului

* Israel: Festivalul Internaţional de Film de la Haifa se va desfăşura în perioada 9 – 18 octombrie. În cadrul festivalului vor fi proiectate filmele „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, în regia lui Corneliu Porumboiu, la Cinemateca din Haifa (13 şi 16 oct.) şi „Câinele japonez”, în regia lui Tudor Cristian Jurgiu, la Sala Rapapport şi la Muzeul Tikotin (13 şi 17 oct.)

* Israel: Festivalul Internaţional de Storytelling are loc în perioada 9 – 18 octombrie, la Teatrul din Givatayim. Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, în cadrul festivalului va fi prezentat spectacolul “Escroci în aer liber” o comedie de Ion Băieşu, în regia Dan Tudor, aflat în repertoriul Teatrului Mignon din Bucureşti. Spectacolul va avea loc în data de 16 octombrie, ora 18:00 la Teatrul din Givatayim

* Stockholm: Scriitorul Mircea Cărtărescu se află printre nominalizaţii la Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2014, care va fi anunţat astăzi de Academia suedeză

* Viena: Filmul „Sunt o babă comunistă” este proiectat în premieră la în cadrul festivalului de film LET’S CEE. Actriţa Ana Ularu, regizorul Stere Gulea şi Dan Lungu, autorul cărţii „Sunt o babă comunistă”, vor participa la evenimentele speciale prilejuite de cele trei proiecţii programate (8-11 oct.) în cadrul secţiunii Turbulenţele comunismului: astăzi – ora 18:30, Tuchlauben 13, 1010 şi sâmbătă, 11 octombrie, ora 17:00

* Viena: Dan Lungu participă la lectura unor fragmente din cel mai recent roman al său, „Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu” – ora 19:00, în Sala D a quartier21 din MuseumsQuartier

* Viena: Fanfara Transilvania susţine un concert pe scena Ost Klub – ora 20:30, Schwarzenbergplatz 10/1, 1040. Repertoriul serii cuprinde muzică tradiţională românească şi piese din filmele lui Emir Kusturica (Bubamara, Messecina, Ederlezi)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Holocaustului” în România; marcată anual (începând din 2004 – 10 ani), pe baza unei Hotărâri de Guvern, la propunerea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România şi a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România; 9 octombrie este data la care, în 1941, a început deportarea populaţiei evreieşti în Transnistria; cu prilejul acestei zile sunt programate acţiuni culturale, simpozioane, mese rotunde şi alte activităţi cu tematică specifică

– 1883: S-a născut actriţa Maria Filotti; Teatrul din Brăila, oraşul unde s-a născut, poartă numele marii actriţe (m. 1956)

– 1890, 9/21: Au început lucrările la podul de la Cernavodă, un complex de poduri feroviare peste Dunăre, Balta Ialomiţei şi braţul Borcea între Cernavodă şi Feteşti, lucrare proiectată şi condusă de inginerul Anghel Saligny (va fi inaugurat la 14/26.IX.1895); în lungime totală de 4037 m, era, la vremea aceea, cel mai lung pod din Europa

– 1932: Are loc prima transmisiune în direct, la Radiodifuziunea Română, a unei slujbe religioase (de la biserica „Sf. Silvestru” din Bucureşti)

– 1944, 9-17: În timpul vizitei la Moscova, premierul englez Winston Churchill propune – şi Stalin acceptă – o înţelegere privind zonele de influenţă în Balcani, potrivit căreia România intra în sfera de influenţă sovietică (90%), în timp ce Grecia intra, în aceeaşi proporţie, în sfera de influenţă occidentală, iar în Iugoslavia interesele urmau să fie împărţite în mod egal; pentru Bulgaria proporţia era de 75% pentru sovietici şi 25% pentru occidentali – 70 de ani

 – 1954: S-a născut actorul de teatru, film şi televiziune Adrian Pintea (m. 2007) – 60 de ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Ankara/Diyarbakir: Vizita noului secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, care urmează să se întâlnească cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, cu premierul acestei ţări, Ahmet Davutoglu, cu şeful diplomaţiei turce, Mevlüt Cavusoglu, şi cu ministrul apărării, Ismet Yilmaz

 – Luxemburg: Reuniune a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al UE (9 – 10 oct.)

 – Strasbourg: Seminarul „Combaterea traficului de persoane”, organizat de Consiliul Europei şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, cu scopul de a promova o mai bună punere în aplicare a dispoziţiilor privind nepedepsirea victimelor traficului de fiinţe umane (9 – 10 oct.)

 – Sofia: Anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare anticipate

 – Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, primeşte vizita noului premier polonez, Ewa Kopacz

 – Berlin/Moscova/Roma: Turneu al premierului chinez, Li Keqiang, în Germania, Rusia şi Italia (9 – 15 oct.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Poştei”; la 9.X.1874 ( – 140 de ani) a fost înfiinţată Uniunea Generală a Poştelor, devenită, în 1878, Uniunea Poştală Universală; din 1947 – instituţie specializată a ONU, cu sediul la Berna (România este membru fondator). Ziua mondială a Poştei a fost declarată, oficial, ca zi de sărbătoare pentru poştaşi în anul 1969, în timpul Congresului UPU desfăşurat la Tokyo

 – „Ziua Mondială a Vederii” (World Sight Day – WSD) se aniversează în fiecare an, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, marcând ziua internaţională dedicată văzului, cel mai important dintre simţurile omului. Pentru a îmbunătăţi continuu starea de sănătate a analizatorului vizual – ochii, această zi urmăreşte să amplifice importanţa acordată problematicii globale a prevenirii orbirii şi ameliorării insuficienţelor de vedere. “Ziua Mondială a Vederii” este inclusă în calendarul oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fiind coordonată de Agenţia Internaţională de Prevenire a Orbirii (AIPO) – International Agency for the Prevention of Blindness IAPB – şi subordonată iniţiativei globale “Vision 2020” (lansate în 1999 – 15 ani)

 – În SUA este celebrată, anual, „Ziua Leif Erikson”, pentru a evoca debarcarea primilor europeni (vikingii) pe ţărmurile Lumii Noi, în anul 1004 ( – 1010 ani); ziua a fost proclamată în 1964, de preşedintele Lyndon Johnson, cu acordul unanim al Congresului SUA

 – 1967: A murit (în Bolivia) Ernesto „Che” Guevara (Ernesto Rafael Guevara de la Serna), revoluţionar latino-american de origine argentiniană, unul dintre conducătorii revoluţiei cubaneze (n. 1928)