Peste o săptămână se deschide Salonul European de Bandă Desenată

Cea de-a patra ediţie a Salonului European de Bandă Desenată va avea loc în perioada 16 octombrie – 2 noiembrie 2014 la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, etajul 4 (str. Izvor 2-4, Palatul Parlamentului, aripa E4, Intrarea prin Calea 13 Septembrie, Bucureşti).

Toţi amatorii de desene şi de poveşti, mici şi mari, sunt invitaţi să viziteze expoziţii de bandă desenată, caricatură şi grafică satirică din Austria, Portugalia, Grecia, Spania, Cehia, Polonia, Franţa, Ungaria, Valonia-Bruxelles, Germania, Belgia şi România, să-i întâlnească pe artiştii şi pe curatorii invitaţi, să participe la discuţii, prezentări şi ateliere, să vizioneze filme de animaţie, să răsfoiască albume şi reviste şi să cumpere titluri atractive de bandă desenată şi de roman grafic.

Vor lua cuvântul: Călin Dan, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană, Benoit Rutten, delegatul Valonia-Bruxelles şi Preşedintele Clusterului EUNIC Bucureşti şi Liviu Jicman, vicepreşedintele Institutului Cultural Român.

Expoziţiile prezentate în cadrul Salonului European de Bandă Desenată arată cum poate fi declinată o formă de artă în funcţie de specificităţile culturale ale fiecărei ţări, păstrând totuşi un numitor comun.

Informaţii complete despre eveniment şi programul sunt disponibile pe pagina www.facebook.com/SalonEuropeanBD sau pe site-urile organizatorilor şi partenerilor.