Monede romane din argint descoperite recent, expuse la Braşov

O comoară cu monede romane de argint va fi expusă la Muzeul de Istorie din Casa Sfatului din Braşov în această lună. Expoziţia de monede romane, datând din secolul IV d.Hr., va fi deschisă în perioada 9 – 31 octombrie.

Comoara a fost descoperită de un braşovean pe Drumul Poienii, în urmă cu un an. Tezaurul este format din 76 de monede romane de argint, bătute în secolul IV după Hristos. Este vorba de monede, silicve şi imitaţii de silicve, cam de mărimea monedei de 10 bani, bătute cu chipul împăraţilor Iulianus, Constantius II, Iovianus, Valentinianus şi Valens.

În zona Braşovului nu s-au mai găsit până acum astfel de piese. Doar patru tezaure similare, dar cu mai puţine monede, s-au descoperit până acum în ţara noastra. Suma echivalează aproape cu solda unui soldat roman pe un an de zile. Soldatul, mercenarul sau cel care intrase în posesia pungii cu bani probabil a pierdut-o.

Istoricul Delia Moisil a explicat că „acest tezaur poate proveni de la populaţiile migratoare aflate în jurul anului 378 pe teritoriul României, pentru că, în acea perioada, zona Braşovului nu mai făcea parte din Imperiul Roman“.