“Noi, românii, n-aveam paraṣută de rezervă!…”
Cu 64 de ani în urmă, un trist eveniment avea să impulsioneze într-un fel dezvoltarea paraṣutismului în România: accidentarea mortală a unui paraṣutist, în timpul unui miting aviatic. Dacă ar fi avut dublă paraṣută, ar fi supravieṭuit…
În Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii există o mărturie a accidentului de atunci. Anghel Ciucur – elev în prima serie, la prima ṣcoală de paraṣutiṣti militari din România înfiinṭată în 1941, în cazarma Flotilei 1 Aerostaṭie Pantelimon – era în 1950 instructor de paraṣutism, profesorul celui care ṣi-a pierdut viaṭa în faṭa a sute de spectatori.
Interviul cu Anghel Ciucur a fost realizat de Octavian Silivestru în 1997.
„Am început cu cele mai bune paraşute din lume, paraşutele Irvin, americane. Noi aveam aicea o fabrică de paraşute, pe Măgurele, acolo se făceau paraşutele pentru armată şi paraşutele de scaun pentru piloţi şi paraşutele de spate şi paraşutele de piept pentru bombardier, în sfârşit, această fabrică de paraşute a fost aceea.
Aceste paraşute ale noastre aveau sistemul de deschidere dublu, automat, cu un cablu agăţat şi manual, cu deschizător pentru sărituri în cădere liberă. Dar la noi nu se punea problema de cădere liberă decât numai la o foarte mică parte, printre care am fost şi eu, care am fost singurul din aşa-zisa trupă, dintre elevi, care am făcut salt din avion biloc… la început am făcut salturi din avion Potez 34, de fabricaţie franţuzească, care de fapt erau bombardiere, motor 750 cp, elice tripală. Din aceste avioane, când săream era foarte dificil, pentru că nu putea să le reducă şi-atuncea ne lovea curentul acela. Dar ceea ce a fost şi mai senzaţional la noi, la români, că noi, românii, executam salturile cu o paraşută, noi n-aveam paraşută de rezervă !
Această instruire de paraşutişti a dăinuit până în 1950, în octombrie, când un miting care a fost pe Băneasa, la care a fost de faţă şi Gheorghiu Dej, mare miting aviatic organizat de Scânteia Tineretului, unul din paraşutişti care era elevul meu – acuma aveam avioane Junkers cu care săream, asta văd şi în armată – i s-a făcut paraşuta fuior, a ieşit greşit din avion, a mers cu capul în jos, paraşuta i-a venit printre picioare şi s-a înfăşurat, l-a prins de un picior şi n-a putut să o deschidă…
Şi-atunci a dat ordin Gheorghiu Dej să se facă anchetă, dacă nu cumva a fost sabotaj din partea “reacţiunii”, mă rog… Şi-abia după o lună de zile de încercări, verificări pe care le-am făcut noi atuncea, am ajuns la concluzia că să punem a doua paraşută, dar [până] atuncea încă nu eram… cum să vă spun, edificaţi asupra paraşutei, că noi, vă spun, nici în timpul războiului la pregătirea militară şi cea sportivă noi n-am avut instructori străini…”
