Bulgaria este a treia ţară în Europa ca biodiversitate a pădurilor, a declarat adjunctul ministrului interimar bulgar al agriculturii

„Bulgaria este a treia ţară din Europa ca biodiversitate a pădurilor, a declarat adjunctul ministrului interimar bulgar al agriculturii şi alimentelor, Gheorghi Kostov, la reuniunea anuală a Uniunii Silvicultorilor Europeni, care s-a încheiat duminică la Nesebăr, a comunicat biroul de presă al ministerului de resort. „Sectorul silviculturii bulgare va continua să sprijine dezvoltarea economică a statului, asigurând condiţii corespunzătoare activităţii muncitorilor şi salariaţilor, extinzând la maximum eforturile pentru atenuarea urmărilor schimbărilor climatice, garantând suţinerea unui mediu sănătos”, a declarat Kostov. Potrivit ministrului interimar bulgar al agriculturii şi alimentelor, suprafeţele împădurite din Bulgaria sunt în suprafaţă de 4.180.000 hectare, sau 37% din teritoriul bulgar, 67% din suprafaţă revenind foioaselor. Volumul cherestelei este de 650 milioane m.c., cu un spor anual de 14,4 milioane m.c. şi cu o tăiere de 8 milioane m.c., conform statisticii oficiale bulgare, a spus Gheorghi Kostov şi a specificat că peste jumătate (circa 55%) din suprafaţa împădurită din Bulgaria este inclusă în programul „NATURA 2000”.

(www.fokus.bg – 12 octombrie)