Conferinţă pe tema reintegrării foştilor deţinuţi, organizată la Galaţi

Societatea continuă să fie reticentă în privinţa foştilor deţinuţi. Din ce în ce mai puţine firme vin la închisoare pentru a angaja forţă de muncă specială sau îi angajează pe foştii deţinuţi. Iar în cazul în care aceştia îşi găsesc un loc de muncă, sunt supuşi discriminării. Este concluzia conferinţei organizate azi la Penitenciarul din Galaţi, la care discuţiile s-au concentrat pe reintegrarea socială a celor care au făcut închisoare. Potrivit corespondentei noastre Maria Măndiţa, deşi azi au fost invitaţi şi angajatorii din Galaţi, nici unul nu s-a aflat la dezbatere.

Gianina Crăciun, subcomisar la Penitenciarul Galaţi: Din ce în ce mai puţine firme vin la penitenciar ca să ia forţă de muncă specială sau sunt dispuse să îi angajeze după. Este o reticenţă faţă de ceea ce înseamna fost deţinut.

Concluzia subcomisarului Gianina Crăciun din cadul Penitenciarului Galaţi reflectă dezamăgirea acesteia faţă de faptul că, din zecile de participanţi la seminarul de astăzi, niciunul nu era angajator. Chiar dacă ne place să credem că mentalităţile s-au schimbat în ultimii 25 de ani, realitatea este că patronii evită în continuare să angajeze foştii deţinuţi, iar când îi angajează apare discriminarea.
Evenimentul organizat azi la Penitenciarul Galaţi face parte din Campania naţională de sensibilizare şi conştientizare a opiniei publice cu privire la problematica reintegrarii sociale a deţinuţilor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 octombrie