O coloană formată din 500 de militari ai Gărzii Naţionale a Ucrainei s-a îndreptat spre sediul administraţiei prezidenţiale

O coloană formată din 500 de militari din Serviciul Gărzii Naţionale a Ucrainei s-a îndreptat spre sediul administraţiei preşedintelui Poroşenko. După cum informează presa ucraineană, cei 500 de militari au cerut anterior, la baza din Petrovsk, lângă Kiev, a Gărzii Naţionale, achitarea soldelor militare pe care nu le-au mai primit de multă vreme, precum şi acordarea uniformelor de iarnă şi o atitudine umană faţă de ei. Înainte de a părăsi teritoriul unităţii, militarii i-au încuiat pe comandanţi în încăperi anexe. Consilierul şefului Serviciului de Securitate al Ucrainei, Markian Liubkovski, a declarat în legătură cu aceasta că CSU nu dispune de „prea multe informaţii ” referitoare la cele întâmplate. „Cred că trebuie să se discute cu aceşti oameni şi, dacă cerinţele lor sunt întemeiate, atunci acestea trebuie îndeplinite”, a declarat Liubkovski.

(Agenţia de presă ITAR-TASS – 13 octombrie)