Bulgaria îşi încetează participarea la Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan

Bulgaria îşi încetează participarea la Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) în Afganistan, începând cu data de 31 decembrie 2014. De la 1 noiembrie însă, Bulgaria se va alătura cu un detaşament format din 110 militari noii misiuni a NATO în Afganistan „Susţinere Hotărâtă post-2014”. Decizia în acest sens va fi luată de guvernul de la Sofia, în cadrul şedinţei sale de miercuri. Misiunea „Susţinere Hotărâtă” este axată pe pregătirea, sprijinirea şi asigurarea de echipe de consilieri pentru dezvoltarea instituţiilor afgane şi pentru sprijinul forţelor naţionale de securitate în colaborare cu guvernul afgan, parteneri şi alte organizaţii internaţionale implicate în regiune.

Intenţia de desfăşurare a unei noi misiuni a NATO în Afganistan a fost anunţată la summitul Alianţei din mai 2012 la Chicago. Scopul misiunii este de a crea forţe de securitate afgane de încredere, capabile să-şi asume responsabilitatea securităţii populaţiei întregului teritoriu al Afganistanului.

www.novinite.bg – 15 octombrie