Audieri la DNA Braşov într-un dosar care vizează un prejudiciu de peste 300 de milioane de euro adus Regiei Romsilva

Audieri maraton şi percheziţii ale DNA Braşov într-un dosar care vizează retrocedari ilegale de zeci de mii de hectare şi un prejudiciu de peste 300 de milioane de euro, adus Regiei Romsilva. Sunt suspectaţi de corupţie, între alţii, magistraţi şi parlamentari, dar şi Prinţul Paul şi Prinţesa Lia. Toţi audiaţi ieri la Braşov.
Prinţul Paul şi Prinţesa Lia au fost audiaţi de procurorii anticorupţie braşoveni. Potrivit unor surse judiciare, Paul Phillipe şi Lia Georgia ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproape 30 de mii de hectare din judeţul Suceava. Din maşina cu care cei doi soţi au venit la Braşov au fost transportaţi în sediul DNA doi saci cu documente. În acelaşi dosar, anchetatorii i-au pus sub acuzare pe parlamentarii PSD Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, dar şi pe directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu. Printre infracţiunile de care aceştia sunt acuzaţi sunt constituire sau sprijinirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Potrivit DNA, în aprilie 2012, la cererea deputatului Ioan Adam, judecătorii de la Tribunalul Covasna au retrocedat o suprafaţă imensă de terenuri forestiere şi agricole în judeţul Bacău în favoarea unei persoane şi au creat un prejudiciu de peste 300 de milioane de euro Regiei Romsilva.  Ulterior, Ioan Adam, potrivit procurorilor, împreună cu mai multe persoane, între care şi Viorel Hrebenciuc, au constituit un grup care urmărea să obţină venituri prin eliberarea titlului de proprietate cât mai rapid asupra terenurilor forestiere şi o rapidă vânzare a acestora.
Realizator: În acelaşi dosar au fost audiaţi ieri şi doi judecători de la Tribunalul Covasna şi unul de la Tribunalul Braşov.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 octombrie)