Compozitorul Krzysztof Penderecki la București

Krzysztof Penderecki, unul dintre cei mai importanți compozitori contemporani, se află în vizită la București. Astăzi, 16 octombrie, domnia sa primește titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Muzică din București, iar pe 17 octombrie va fi prezent la deschiderea stagiunii muzicale a Sălii Radio din București. Cu această ocazie, compozițiile lui Penderecki vor fi interpretate de Orchestra Națională Radio, sub bagheta lui Tiberiu Soare, solist fiind violonista Patrycja Piekutowska.

Vizita maestrului Krzysztof Penderecki la București, o inițiativă a Institutului Polonez din București, se bucură de sprijinul Liniilor Aeriene Poloneze LOT.

Joi, 16 octombrie (ora 17.00), rectorul Universității Naționale de Muzică din București, prof. dr. Dan Dediu va înmâna celebrului compozitor diploma de doctor onorific al Universității, care în acest an sărbătorește 150 de ani de la înființare. În motivația Senatului Universității privind acordarea doctoratului onorific lui Krzysztof Penderecki scrie: „Incandescența muzicii sale a fascinat de la bun început un mare număr de muzicieni, atrăgând prin curajul opțiunii stilistice, prin hotărâre și dedicație, venind dintr-un univers totalitar și afirmând cu îndrăzneală și dăruire crezul în libertatea omului și în originea sa divină.”

Vineri, 17 octombrie (ora 19.00), la Sala Radio, iubitorii muzicii vor avea plăcerea de a asculta ansamblul Orchestrei Naționale Radio, sub bagheta dirijorului său principal, Tiberiu Soare, care deschide astfel cea de-a treia stagiune în ipostaza de dirijor-şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio.

Invitata specială a serii este carismatica violonistă poloneză Patrycja Piekutowska, prima violonistă din Polonia care a obţinut distincţia supremă la Cannes Classical Award – 2008, pentru înregistrarea partiturii Capriccio pentru vioară şi orchestră, interpretată chiar sub conducerea muzicală a lui Krzysztof Penderecki. Capriccio pentru vioară şi orchestră şi Ciacconna pentru orchestră de coarde semnate de compozitorul polonez vor face parte din programul serii de la Sala Radio.

Succesul afirmării timpurii a compozitorului polonez Krzysztof Penderecki (născut în 1933) a fost marcat de premiul UNESCO în anul 1961 pentru Trena în memoria victimelor de la Hiroshima pentru orchestră de coarde . Cu Miniaturi pentru vioară şi pian, Anaklasis, pentru 42 de instrumente de coarde şi grupuri de percuţie (1959-60), Penderecki se lansează pe plan internaţional, la Donaueschingen, lucrări urmate de Dimensiunile timpului şi liniştii, Threnos, pentru 52 de instrumente cu coarde, Fonogrammi, pentru flaut, Polimorfie, pentru 48 de instrumente de coarde, şi Fluorescenţe, pentru orchestră mare.

Contrar criticilor privitoare la concesiile făcute pentru a obţine succesul, Penderecki a continuat să exploateze tainele muzicii, evoluând către neoromantism în Utrenia (sau Misa rusă), Punerea în mormânt şi Învierea, Paradise Lost şi opera Masca neagră .

Distins cu numeroase premii internaționale, Penderecki deține peste 30 de titluri de Doctor Honoris Causa al universităţilor din întreaga lume, devenind rector al Şcolii Superioare de Muzică din Cracovia. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără şi Recviemul polonez – creat în contextul luptei pentru libertate conduse de Lech Wałęsa – şi Cele patru porţi ale Ierusalimului, un manifest anti-război dedicat uneia dintre cele mai incendiare zone geo-politice ale lumii.

Patrycja Piekutowska se bucură de o frumoasă carieră internaţională, cât și în Polonia.

Cu peste 600 de concerte susţinute în 32 de țări, Patrycja Piekutowska abordează cu succes repertoriul muzical universal, promovând totodată şi muzica poloneză contemporană.

A susţinut concerte la Carnegie Hall, Lincoln Center din New York, Teatro Colon din Buenos Aires şi Centrul Naţional de Artă din Beijing. S-a format la Academia de Muzică Frédéric Chopin din Varşovia, urmând şi cursuri de masterat la Conservatorul Regal din Bruxelles, cu Igor Oistrach.

O artistă cu un palmares concertistic impresionant, deţine totodată şi o bogată discografie, şase compact-discuri incluzând muzică poloneză contemporană. Trei dintre albumele sale – „Lucrări pentru vioară şi pian de K. Penderecki”, „Muzica poloneză a secolului 20”, precum şi albumul ce include Capriccio pentru vioară şi orchestră simfonică de K. Penderecki – au câştigat Premiul „Supersonic” al revistei Pizzicato.

De peste 10 ani, Patrycja Piekutowska participă la cele mai importante evenimente artistice dedicate compozitorului Krzysztof Penderecki.