Preşedintele României va participa la summitul Asia-Europa

Şefi de stat şi de guvern din ţările europene şi asiatice se reunesc pentru două zile la Milano, pentru a discuta în special despre comerţ şi cooperare economică. France Presse scrie însă că situaţia din Ucraina ar putea domina convorbirile, cu preşedintele rus în prim-plan. Premierul Italiei, gazda reuniunii, a confirmat întâlnirea de mâine dintre Vladimir Putin şi preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko. De asemenea, cancelarul Germaniei a anunţat că va discuta cu liderul rus situaţia Ucrainei şi problemele privind livrările de gaz. Şi preşedintele Traian Băsescu va fi prezent la summitul de la Milano. La plecare, şeful statului a declarat că liberalizarea schimburilor economice dintre cele două continente reprezintă o problemă sensibilă, care se va regăsi în discuţiile liderilor ţărilor participante la eveniment. Aceştia vor aborda şi teme legate de soluţionarea problemelor globale şi de securitate.
Traian Băsescu: Vom fi susţinători ai unor soluţii de liberalizare cât mai adânci în relaţiile economice dintre Asia şi UE, sigur, respectându-se preceptele UE. În problematica de securitate, în linii mari poziţiile noastre sunt cunoscute, atât în ceea ce priveşte Ucraina, cât şi în ceea ce priveşte situaţia din Orientul Mijlociu. Le vom susţine pe cele care, tradiţional, sunt poziţiile noastre, cel puţin în ultimii zece ani.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 octombrie)