Companiei South Stream Bulgaria nu i s-a solicitat să organizeze o nouă licitaţie pentru alegerea executantului principal

Directorul tehnic al companiei South Stream Bulgaria, Anatoli Polukainen, a declarat că nicio instituţie nu a solicitat companiei să organizeze o nouă licitaţie pentru alegerea principalului executant din ţară al proiectului.
„Dacă va fi formulată o solicitare în acest sens, acţionarii o vor analiza şi vor lua o decizie”, a comentat Polukainen. UE a criticat licitaţia desfăşurată în Bulgaria în perioada guvernării cabinetului Plamen Oreşarski, pentru lipsă de transparenţă şi concurenţă. Acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care Bruxelles-ul a declanşat procedura de infringement împotriva Bulgariei. Potrivit experţilor, desfăşurarea unei noi licitaţii ar putea reduce considerabil costurile privind secţiunea bulgară, care sunt acum de circa 3,5 miliarde de euro. Cabinetul bulgar interimar va lăsa, însă, ca problema să fie soluţionată de următorul executiv. Licitaţia desfăşurată în luna martie a fost câştigată de un consorţiu în frunte cu Stroitransgaz din Rusia şi cinci companii din Bulgaria. După sancţiuni străine împotriva companiei ruse, locul acesteia a fost luat de Centrgaz, proprietate a Gazprom. Comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, a declarat că proiectul South Stream nu reprezintă o prioritate europeană. Oficialul european a făcut aceste declaraţii în cadrul prezentării raportului Comisiei Europene în care este analizată situaţia în cazul sistării livrărilor de gaze ruseşti pentru UE în perioada de iarnă care urmează.

(www.novinite.bg – 17 octombrie)