Ministerul Român de Externe denunţă ceea ce consideră a fi atitudinea xenofobă a politicianului italian Anthony Aliano

Ministerul Român de Externe denunţă ceea ce consideră a fi atitudinea xenofobă a politicianului italian Anthony Aliano, consilier municipal în oraşul Montesilvano, care l-a lovit pe un presupus cetăţean român. Purtătorul de cuvânt, Brânduşa Predescu, precizează într-un comunicat că gestul acestuia este inacceptabil şi denotă prejudecăţi grave la adresa românilor, fiind în acelaşi timp un îndemn direct la violenţă. „România respinge orice manifestare prin care cetăţenii săi sunt discriminaţi, etichetaţi jignitor şi denigraţi în societăţile europene în care au ales să trăiască, exercitându-şi drepturile egale cu toţi ceilalţi cetăţeni europeni„, mai menţionează comunicatul. Ministerul de Externe de la Bucureşti aminteşte că politicianul italian a postat pe o reţea de socializare un mesaj în care povesteşte cum a i-a dat doi pumni unui cetăţean pe care l-a considerat român „după limbajul vulgar”, din cauza unui incident în trafic. Reacţia a venit după ce bărbatul lovit a tras un picior în maşina italianului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -19 octombrie, ora 15:00