Poşta din Irlanda a lansat timbre cu eroii animaţi Pac-Man şi Mario

Serviciul poştal din Irlanda „An Post” a lansat o colecţie de timbre cu imagini ale eroilor celor mai populare jocuri retro, personajele jocurilor Nintendo şi Sega – instalatorul Mario şi ariciul Sonic. În colecţia de timbre apar, de asemenea, Pac-Man din jocurile Bandai Namco şi navele extratereste din Space Invaders.
„Noi căutăm întotdeauna un design strălucit şi interesant pentru colecţiile noastre de timbre. Timbrele cu motivele vechilor jocuri video stârnesc sentimente nostalgice. De asemenea, sunt interesante pentru cetăţenii străini” – a declarat un reprezentant al poştei irlandeze.
Colecţia a fost pregătită timp de doi ani de zile, iar tirajul acesteia va fi de 256.000 de exemplare, informează Lenta.ru.
Space Invaders, în care utilizatorul trebuie să distrugă un şir fără sfârşit de nave extratereste, este unul din primele jocuri video iconice. Acesta a fost lansat în Japonia, în anul 1978, pe aparatele automate ale companiei Taito şi poate fi jucat şi acum pe diferite platforme practic fără nicio modificare.
Pac-Man este unul dintre cele mai cunoscute persoanje ale jocurilor video, create de compania Namco (în prezent – Bandai Namco), iar primul joc cu participarea acestuia a apărut tot în Japonia, în anul 1979, iar în SUA – în anul 1980.
Mario a apărut în anul 1981 în jocul Donkey Kong, creat de Nintendo. Până acum, compania a lansat peste 200 de jocuri cu participarea lui.
Ariciul Sonic este talismanul corporaţiei Sega şi a fost inventat în anul 1990. Este singurul personaj din cele enumarate anterior, care nu a fost lansat pe aparatele automate, ci pe console de 16 biţi. Jocurile cu ariciul Sonic (circa 70 la număr) au adus companiei circa 5 miliarde de dolari.
Anterior, Serviciul poştal din Irlanda a mai lansat colecţii speciale de timbre dedicate evenimentelor istorice şi animalelor domestice.

Traducerea şi adaptarea: Svetlana Sîrbu