Un italian va face ocolul lumii la bordul unui velier, însoţit de două găini

Italianul Matteo Miceli a pornit, duminică, într-o călătorie „ecologică”, la bordul velierului său, împreună cu două găini, cu scopul de a face ocolul lumii într-un mod original. Cele două găini, cea „blondă” şi cea „brunetă”, s-au obişnuit deja cu călătoriile pe mare. Li s-a amenajat un mic coteţ, unde zilnic trebuie să depună câte un ou, asigurând astfel unul dintre elementele principale ale hranei marinarului. Miceli va duce cu el în călătorie şi o „grădină de zarzavaturi”: va agăţa două tăvi sub lampă şi, la lumină artificială, va creşte chiar şi salată şi spanac, cu ajutorul gunoiului de grajd preparat la faţa locului şi udat cu apă desalinizată. Pentru siguranţa sa, bărbatul va duce cu el şi alimente uscate congelate şi îşi va completa meniul cu peşte pescuit de el. „Ambarcaţiunea mea va fi precum cabina navetelor spaţiale, complet autonomă. Teama va fi mereu prezentă alături de mine, însă va fi o teamă normală şi previzibilă” – a explicat Miceli. El a decis că pe ambarcaţiunea sa numită Eco 40 nu va monta nici un motor auxiliar. Ţinând seama de schimbările climatice, bărbatul vrea cu acest prilej să dovedească faptul că pentru gătit şi pentru funcţionarea radarului şi a telefonului său mobil prin satelit este suficient curentul generat de ambarcaţiunea sa. Pentru navigaţie, pe ambarcaţiune au fost montate baterii solare pe o lungime de 12 metri, precum şi două turbine cu aer şi cu apă. Pregătirile pentru proiectul numit „Roma Ocean World” se derulează de câţiva ani, cu sprijinul universităţilor din Roma şi Bologna. Ambarcaţiunea Eco 40 a părăsit portul Civitavecchia, cu destinaţia Vendée Globe, traseu cu lungimea de 28 de mii de mile marine. Revenirea ambarcaţiunii va avea loc probabil peste 5-6 zile.

(www.inforadio.hu – 18 octombrie)