Arme paraşutate de armata americană la Kobani capturate de militanţi ai Statului Islamic

Într-un material video publicat pe internet, militanţii Statului Islamic arată că au interceptat o parte dintre armele paraşutate de armata americană luptătorilor kurzi. Aceştia au nevoie de armament pentru a respinge asediul islamiştilor asupra oraşului-cheie Kobani din Siria care durează de o lună.
La Pentagon, purtătorul de cuvânt, amiralul John Kirby, a spus într-o conferinţă de presă că experţii apărării analizează încă materialul video, dar a admis că armele expuse în film sunt de tipul celor paraşutate de americani pentru forţele kurde: „Suntem foarte încrezători că marea majoritate a cutiilor paraşutate a ajuns în mâinile kurzilor. De fapt nu avem cunoştinţă decât de o singură cutie care nu a ajuns în mâinile lor. Capturarea armelor livrate de către Statele Unite pentru forţele kurde ar fi o dezvoltare cel puţin incomodă pentru că unul dintre motivele pentru care mulţi au pledat împotriva rebelilor moderaţi care urmăresc să-l înlăture pe Bashar al-Assad de la putere a fost tocmai ideea că armele ar putea cădea în mâinile extremiştilor”.
Potrivit ultimelor informaţii anunţate de Pentagon, forţele kurde ajutate de loviturile aeriene ale aliaţilor controlează acum mai mult de jumătate din oraşul Kobani, însă situaţia în regiune rămâne fragilă.