Fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, va fi adus cu mandat în instanţă

Fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, va fi adus cu mandat în instanţă, după ce a lipsit astăzi de la Curtea de Apel Bucureşti, unde este judecat pentru infracţiuni contra umanităţii. Instanţa a luat această decizie după ce a constatat că Vişinescu a lipsit nejustificat de la proces. Magistraţii au hotărît ca statul român să participe civil în acest proces, prin Ministerul de Finanţe, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cele trei instituţii fiind obligate să plătească, alături de Vişinescu, dacă instanţa va dispune plata unor daune morale. Totodată, procurorul de şedinţă a cerut să se pună sechestru pe bunurile lui Alexandru Vişinescu, dar şi poprire pe o treime din pensia acestuia, în vederea recuperării unui eventual prejudiciu. Următorul termen de judecată în dosar a fost stabilit în 5 noiembrie. Alexandru Vişnescu a fost trimis în judecată de Parchetul General în luna iunie, în legătură cu abuzurile ce ar fi fost exercitate asupra deţinuţilor politici – transmite redactorul Diana Surdu.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 octombrie)