Scutul antirachetă româno-american va deveni operaţional în cursul anului 2015

Măsurile de implementare a deciziilor politice adoptate la summitul NATO din Ţara Galilor şi diferitele dosare de actualitate în relaţiile internaţionale s-au aflat pe agenda convorbirilor de ieri, la Bruxelles, între ministrul de externe Titus Corlăţean şi noul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg. Şeful diplomaţiei române, într-o declaraţie în exclusivitate pentru RADIO ROMÂNIA a sintetizat: „Am discutat în primul rând paşii pe care trebuie să-i întreprindem în cadrul Alianţei pentru a implementa deciziile politice adoptate la ultimul summit; modul în care cooperăm atât cu Georgia, în primul rând, cu Ucraina, cu Republica Moldova. Şi am subliniat poziţia politică foarte clară a României ca următorul summit, din 2016, să fie un summit al lărgirii. I-am confirmat secretarului general NATO faptul că proiectul scutului antirachetă româno-american va deveni operaţional în cursul anului 2015, ca o contribuţie la proiectul de ansamblu al Alianţei şi, bineînţeles, acest lucru a fost extrem de apreciat”.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 octombrie)