Şase militari ucraineni au fost ucişi în luptele din Donbas

Adjunctul purtătorului de cuvânt al Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională din Ucraina, Volodimir Poliovi, a anunţat, sâmbătă, că alţi şase militari ucraineni au fost ucişi şi zece au fost răniţi, în ultimele 24 de ore, în Operaţiunea Antiteroristă desfăşurată în estul ţării. Centrul de presă al Operaţiunii Antiteroriste, de asemenea, informează că grupările teroriste din estul Ucrainei continuă să atace poziţiile forţelor ucrainene. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate aproximativ 30 de atacuri împotriva armatei, precum şi asupra cartierelor rezidenţiale.

(www.ukrinform.ua – 1 noiembrie)