Serbia nu va rămâne fără gaze, dar trebuie să-şi plătească datoria

Ministrul sârb de externe, Ivica Dacic, a declarat că în această iarnă „cu siguranţă nu va fi o problemă cu alimentarea cu gaze”, dar că Serbia trebuie să achite datoriile ei faţă de Rusia, pentru gazul pe care i l-a livrat. „Relaţiile dintre Serbia şi Rusia sunt de prietenie, dar chiar şi în aceste relaţii de prietenie nu ar trebui să fie uitaţi parametrii economici, iar acest lucru înseamnă că ar trebui să găsim o cale de a rezolva problema datoriei pe care Serbia o are pentru gazul primit”, a spus Dacic.

El a adăugat că există diferite tipuri de datorii, iar unele datează de 10-15 ani, şi că că unele sunt scadente şi trebuie achitate acum. „Guvernul Serbiei analizează modul de a le achita (datoriile), dar fără să fie ameninţată reforma economică care este în curs de desfăşurare, pentru că o astfel de rambursare, dacă luăm acum un credit pentru asta, ar putea ameninţa nivelul general de îndatorare a ţării noastre, şi, prin urmare, se caută cele mai bune soluţii posibile. Mă aştept ca în zilele următoare să se ajungă la o rezolvare a problemei”, a anunţat ministrul sârb de externe.

www.beta.rs – 3 noiembrie