Preţurile produselor pentru femei sunt mai mari decât cele pentru bărbaţi

Potrivit unei tinere asociaţii franceze, preţurile produselor dedicate femeilor sunt mărite sistematic în comparaţie cu cele ale produselor destinate bărbaţilor. Astfel, asociaţia „Georgette Sand” subliniază faptul că un deodorant al unei firme renumite va fi întotdeauna mai scump pentru femei decât acelaşi produs cu aceleaşi caracteristici destinat bărbaţilor. Şi lista tuturor acestor produse şi servicii este foarte lungă. Potrivit revistei „Forbes”, totalul tuturor acestor diferenţe de preţ cumulate pe un an le face pe femei să plătească o factură cu 1.100 de euro mai mare decât cea plătită de bărbaţi.

www.lefigaro.fr – 4 noiembrie