„Duelul Viorilor”, la Râmnicu Vâlcea

Sunetul viorilor Stradivarius şi Guarneri va putea fi ascultat pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea în această seară, pe scena Filarmonicii de Stat „Ion Dumitrescu”. Publicul va putea asista la o adevărată bătălie pe sunet şi armonie, susţinută de către violoniştii Liviu Prunariu şi Gabriel Croitoru, avându-l drept arbitru pe apreciatul pianist Horia Mihail. Mult aşteptatul „Duel al viorilor” de către vâlceni a făcut ca, în această seară, de la ora 19:00, spectacolul să fie susţinut cu casa închisă, toate biletele fiind vândute. Printre piesele alese pentru „Duelul viorilor” din acest an se numără Franz Schubert – „Ave Maria”, Henryk Wieniawski – „Poloneza nr. 1 în Re major” – dar şi alte piese selectate cu multă atenţie de către protagoniştii duelului.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 noiembrie)