Peste 40 de atacuri ale separatiştilor proruşi împotriva poziţiilor armatei ucrainene

Membrii grupărilor teroriste proruse din estul Ucrainei şi-au intensificat atacurile asupra poziţiilor armatei ucrainene – susţine şeful iniţiativei „Rezistenţa Informaţională”, Dmitro Timciuk, precizând că, în ultimele 24 de ore, rebelii au atacat de peste 40 de ori poziţiile militarilor participanţi la operaţiunea antiteroristă. Potrivit lui Timciuk, cea mai tensionată situaţie este în Debalţeve, pe aeroportul din Doneţk, în localităţile Nikişino, Cernuhino, Orlovo-Ivanovka, Granitne, Mohila Ostra, Zolote şi Pavlopol. Expertul mai atrage atenţia că pe teritoriile controlate de terorişti s-au stabilit trupele ruse, constând în unităţi ale Armatei Federaţiei Ruse şi grupuri de mercenari ruşi.

(www.interfax.com.ua – 5 noiembrie)