Compania americană Orbital folosea motoare sovietice din anii ’60 pentru racheta care a explodat săptămâna trecută

Săptămâna trecută, o rachetă a companiei americane Orbital Sciences a explodat la puţin timp după lansare. Aceasta transporta capsula fără pilot Cygnus, care trebuia să asigure provizii pentru Staţia Spaţială Internaţională.
Directorul executiv al companiei, David Thompson, a confirmat ieri public o serie de speculaţii care apăruseră în presă privind posibilul motiv al prăbuşirii: folosirea de motoare sovietice recondiţionate.
„Deşi concluziile nu sunt definitive, toate probele indică faptul că unul dintre cele două motoare principale AJ26 care au activat prima etapă a lansării a cedat la 15 secunde de la aprindere. În acest moment, credem că eşecul a fost rezultatul unei defecţiuni la sistemul de propulsie al acestui motor.”
Motoarele folosite de Orbital au fost construite în anii ’60 pentru programul lunar sovetic, apoi cumpărate şi recondiţionate de o companie americană care producea rachete. Deşi primele trei lansări spre Staţia Spaţială Internaţională au decurs fără probleme, Orbital a mai întâmpinat probleme cu aceste motoare primăvara trecută, când unul dintre teste a eşuat. Thompson spune că firma avea în vedere înlocuirea motoarelor în 2017, dar după explozia de săptămâna trecută va devansa acest proces pentru anul 2016.

IMG_9721_1a_Antares_Ken-Kremer
Între timp, pentru a putea onora contractul în valoare de apropae 2 miliarde de dolari pe care îl are cu NASA pentru alimentarea cu provizii a ISS, Orbital va trebui să închirieze alte rachete de la companii americane sau chiar europene, dar nu au fost date nume.
Un alt partener al NASA pentru Staţia Spaţială este compania privată SpaceX, care se ocupă de proiectarea, realizarea şi dezvoltarea de vehicule spaţiale de lansare parţial sau total refolosibile, aşa cum sunt Falcon 1 şi Falcon 9, respectiv seria de capsule numite Dragon. Aceasta are un contract de 1,6 miliarde dolari cu Agenţia Spaţială Americană şi a încheiat până acum cu succes 12 astfel de misiuni. Elon Musk, fondatorul SpaceX, nu a pierdut ocazia să ironizeze folosirea motoarelor sovietice de către Orbital, catalogând totul drept o glumă. În prezent, SpaceX lucrează la un program pe termen lung care are în vedere lansarea de vehicule pentru turismul spaţial.

Sursa: The Verge, SUA
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă