Curtea Supremă din Libia dizolvă Parlamentul

Curtea Supremă de la Tripoli a emis o sentinţă prin care a fost anulat rezultatul alegerilor parlamentare care au avut loc la 25 iunie în Libia.
Sentinţa care a dus la dizolvarea Camerei Reprezentanţilor, care se reunea la Tobruk, a sosit după ce un parlamentar, reprezentantul unui partid islamist, a cerut explicaţii privind constituţionalitatea noului parlament.
Într-un cadru politic deja extrem de fragmentat şi într-o ţară scufundată în haos, Camera Reprezentanţilor a luat act de decizia magistraţilor şi a convocat o şedinţă extraordinară pentru a discuta despre prevederile stabilite.
În ciuda faptului că guvernul libian este recunoscut pe plan internaţional, magistraţii consideră însă că alegerile s-au desfăşurat într-o manieră neconstituţională.
Purtătorul de cuvânt al Parlamentului a acuzat Curtea că ar fi acţionat „sub presiunea” miliţiilor islamiste „Zorii Libiei”, care deţin controlul asupra oraşului Tripoli şi a anunţat că nu acceptă „verdictul dat de o curte ameninţată”.
Între timp, Congresul General Naţional, care în esenţă este fostul parlament, cu sediul la Tripol, a anunţat că şi-a asumat funcţiile Camerei de la Tobruk. (IL GIORNALE – 6 noiembrie)
Articol de Lucio Di Marzo

Traducerea: Cătălina Păunel