Viktor Orbán – America ţine Ungaria sub presiune

Premierul ungar, Viktor Orbán, a declarat la München că singurul lucru care ar putea apăra Guvernul de la Budapesta şi Ungraria de atacuri este dezvoltarea economiei ţării. Ungaria este ţinută sub o mare presiune de Statele Unite ale Americii, din cauza gazoductului South Stream şi a modernizării Centralei Nucleară de la Paks, a afirmat Viktor Orbán, după expunerea rostită joi, la sediul Fundaţiei Hanns Seidel din München, instituţie apropiată de partidul de conservator bavarez CSU, aflat la guvernare în Germania. Răspunzând la întrebările publicului participant la această întâlnire, referitor la relaţiile Ungariei cu SUA, respectiv cu Rusia, premierul ungar a subliniat că gazoductul South Stream şi Centrala Nucleară de la Paks sunt chestiuni care ţin de sfera economiei, însă din cauza conflictului izbucnit între Ucraina şi Rusia au intrat într-un spaţiu „geopolitic, de politică militară şi de securitate„. Ambele chestiuni „sunt interpretate de Washington drept o apropiere de Rusia„, deşi „noi nu vrem nici să ne apropiem, nici să ne îndepărtăm de cineva„, a mai precizat Viktor Orbán, care a mai subliniat că gazoductul South Stream, este „fratele” conductei de gaze North Stream, care asigură aprovizionarea Germaniei cu gaze naturale ruseşti, prin ocolirea Ucrainei, iar construirea North Stream-ului este în interesul Ungariei, deoarece prin eliminarea riscurilor generate de situaţia din Ucraina se va putea asigura în mod cert aprovizionarea cu gaze naturale, iar astfel, chiar dacă sursele nu vor fi diversificate, cel puţin va fi asigurată diversificarea rutelor de aprovizionare cu gaze naturale.

Cu privire la dezvoltarea Centralei Nucleare de la Paks, Viktor Orbán a spus că energia ieftină reprezintă un element cheie în procesul de consolidare a competitivităţii, iar Ungaria nu are posibilitatea de a aloca sume uriaşe susţinerii producerii energiei din resurse alternative, aşa cum procedează Germania, şi nu dispune de resurse de energie proprii. „Singurul mijloc” menit să contribuie la diminuarea dependenţei de energie este dezvolatarea centralei nuclerare aflate în proprietatea statului şi care funcţionează cu technologii ruseşti, motiv pentru care „este logic” ca şi modernizarea centralei de la Paks să fie realizată printr-o colaborare cu Rusia, a declarat premierul ungar. Viktor Orbán a afirmat că Statele Unite ale Americii apreciază acest aspect drept o apropiere de Rusia şi cred că în prezent Europa ar trebui mai degrabă să se îndepărteze şi nu să întreţină relaţii de cooperare cu această ţară, iar din acest motiv „manifestă o opoziţie ieşită din comun” în cazul centralei de la Paks, cu toate că şi SUA „ar fi construit cu plăcere” aceste noi reactoare nucleare. Referitor la criza din Ucraina, Viktor Orbán a subliniat că poziţia fermă adoptată de Occident „este absolut justificată”, deoarece este inadmisibilă încălcarea dreptului internaţional. De asemenea, sancţiunile economice „au un impact şi asupra noastră” şi, „dacă nu vom reuşi să identificăm o politică înţeleaptă”, atunci, din cauza sancţiunilor, atât Europa Centrală, cât şi Germania vor suferi pagube economice însemnate. „Trebuie găsită un fel de compensare pentru ţările care sunt loiale faţă de politica de sancţionare, dar suferă din cauza consecinţelor sancţiunilor”, a mai spus Viktor Orbán, precizând că este nevoie de o soluţie diplomatică şi trebuie începută cât mai rapid „o dezbatere legată de fondul problemei”. În acest sens manifestă interes şi ţările central-europene şi Germania. De asemenea, nici Europa Centrală, dar nici Germania nu pot fi „iloiale” faţă de propriile lor sistem de alianţă”, motiv pentru care „noi ar trebui să generăm un efect binefăcător în cadrul întregii comunităţi”, însă „deocamdată UE şi NATO nu au o altă ideea, decât această politică de sancţionare cu urmări grave”. Viktor Orbán a mai evidenţiat: „Interesul Ungariei este dezvoltarea unei Ucraine democratice, sustenabilă, „situată în spaţiul dintre ruşi şi unguri”, deoarece ” Ungaria a mai fost odată vecină cu Uniunea Sovietică” şi nu mai doreşte crearea unei situaţii similare. Însă este adevărat că în perioada următoare Ucraina are nevoie anual de o finanţare de aproximativ 25 de miliarde de euro, sumă care trebuie să fie plătită de cineva şi, având în vedere că „ruşii nu vor plăti nici un ban”, este îngrijorător că vor fi diminuate fondurile europene de dezvoltare destinate ţărilor central-europene în vederea spijinirii Ucrainei”. Premierul ungar a mai subliniat că Guvernul de la Budapesta şi ţara însăşi pot fi protejate de atacuri numai dacă economia Ungariei va înregistra rezultate excepţionale. Referitor la relatările şi atacurile apărute în mass-media occidentală cu privire la Ungaria, Viktor Orbán a spus că „reflexele populaţiei Ungariei s-au dezvoltat destul de bine după 1989, astfel că ştie să se apere foarte bine de atacurile de presă lansate în mod voit sau involuntar, de deformarea realităţii, ceea ce nu se poate spune în cazul tuturor ţărilor europene„.

MAGYAR TELEVIZIÓ: 7 noiembrie