Premierul Victor Ponta, în vizită în Kosovo

Premierul Victor Ponta s-a deplasat, ieri, în Kosovo, unde s-a întâlnit cu militarii români care participă la misiunea de menţinere a păcii în regiune. El a spus că românii nu sunt văzuţi ca inamici şi că militarii noştri vor fi prezenţi aici în continuare. Anterior, premierul a participat, împreună cu omologul său sârb, la deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei la Lunga – Nakovo. Alte două noi vămi au fost deschise, tot ieri, la Valcani şi Foieni. În zonă trăiesc zeci de mii de locuitori ai Banatului istoric, care au rude de cealalată parte a graniţei. De asemenea, riveranii români din mediul rural merg să lucreze în campaniile agricole în Serbia, iar sârbii vin la noi în ţară să muncească în construcţii la noi.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 noiembrie