Campania „Un gest pentru o viaţă”

Campania „Un gest pentru o viaţă” derulată de organizaţia „Salvaţi copiii” contină astăzi în toată ţara. Acţiunea îşi propune să atragă fonduri pentru echiparea spitalelor cu incubatoare şi cu alte echipamente performante şi este menită să susţină programul naţional de reducere a mortalităţii infantile şi modernizarea maternităţilor şi a secţiilor de nou-născuţi.

Campania „Un gest pentru o viaţă” este derulată la nivel naţional şi va promova donaţii prin sms la nr.8833. Statisticile arată că astăzi în România un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore, deşi numărul de decese în rândul nou-născuţilor a scăzut constan în ultimii 3 ani.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, 10 noiembrie)