Constantin Brâncoveanu 300 – Documente de arhivă – prezentare de album și expoziție la ICR Istanbul

Expoziţia „Constantin Brâncoveanu 300 – Documente de arhivă”, care reuneşte documente de cancelarie din perioada brâncovenească, va fi vernisată marţi, 11 noiembrie, la sediul Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” Istanbul. Evenimentul include si prezentarea volumului omagial ‘Constantin Brâncoveanu 300 – Documente de arhivă’ realizat în contextul comemorării a 300 de ani de la martirajul domnitorului Constantin Brâncoveanu, al fiilor săi şi al sfetnicului său Ianache Văcărescu.

Expoziţia fotodocumentară prezintă într-un format grafic deosebit o colecţie de documente de cancelarie brâncovenească inedite, elemente de sigiliografie, precum şi documente legate de moştenirea brâncovenească din fondurile şi colecţiile administrate de Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti. Prezentarea va fi susținută de reprezentantii DAR DEVELOPMENT ASSOCIATION, o asociație de tineret cu scop educative și cultural care a avut inițiativa acestui proiect și ai Arhivelor Naționale ale României care le-au pus la dispoziție un bogat material documentar, format din documente de cancelarie și alte izvoare istorice.

Evenimentul de la Istanbul face parte dintr-un turneu de prezentare a expoziţiei fotodocumentare şi a volumului ‘Constantin Brâncoveanu – 300 Documente de arhivă’ în muzee, biblioteci, spaţii culturale din România, precum şi în cadrul ICR Viena si ICR București.

Expozitia „Constantin Brâncoveanu 300 – Documente de arhivă” încheie seria evenimentelor dedicate comemorării voievodului de către ICR Istanbul în acest an. ICR Istanbul s-a alăturat evenimentelor desfășurate în România în cadrul proiectului național Brâncoveanu 300 printr-o contribuție științifică și documentară, valorificând atât avantajul de a-și desfășura activitatea în Istanbul, cât și expertiza istorică a echipei institutului. Pentru a marca acest moment important din istoria României, ICR Istanbul a realizat următoarele colaborări și evenimente:

  • Documentarul „Candela”: producție TVR, realizat cu sprijinul ICR Istanbul, difuzat în zilele de 28 si 29 iulie a.c. și disponibil online la adresele http://www.tvrplus.ro/editie-anul-brancoveanu-244207 și http://www.tvrplus.ro/editie-anul-brancoveanu-243490. Directorul ICR Istanbul are intervenții în ambele episoade.
  • Comemorare la Biserica românească: sâmbătă, 16 august a.c., directorul ICR Istanbul a participat la Biserica Sf. Mc. Paraschevi-Pikridion din Istanbul, ctitorie brâncovenească, la slujba de comemorare a Sfinților Brâncoveni. După slujbă, în trapeza Comunităţii Ortodoxe Române din Turcia a avut loc proiecţia online a filmului documentar Candela, realizat de TVR, iar directorul ICR Istanbul a vorbit despre însemnătatea anului 1714 în istoria României. http://basilica.ro/stiri/comemorarea-sfintilor-martiri-brancoveni-la-istanbul_19697.html
  • La Istanbul, pe urmele Martirilor Brâncoveni-Drumul Crucii: în numărul 1130 din 18 august a.c. al revistei Formula As a apărut articolul jurnalistului Ciprian Rus, care a beneficiat în luna iulie de îndrumarea ICR Istanbul în realizarea documentării.

http://www.formula-as.ro/2014/1130/societate-37/la-istanbul-pe-urmele-martirilor-brancoveni-drumul-crucii-18125

  • Brâncoveanu 300: Epoca brâncovenească la orizontul modernității românești: Conferință organizată de Facultatea de istorie, Universitatea din București, în colaborare cu Facultatea de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliție AL. I. Cuza. Directorul ICR Istanbul a fost invitat să prezinte comunicarea Pe urmele lui Brâncoveanu în Istanbulul contemporan, în cadrul căreia, pe lângă un traseu al memoriei dedicat lui Constantin Brâncoveanu a fost făcută și o prezentare detaliată a proiectului ICR Istanbul „Moștenirea culturală și istorică românească în Istanbul – Hartă interactivă” disponibil la http://www.hartaicristanbul.ro/

Expoziţia „Constantin Brâncoveanu 300 – Documente de arhivă”de la sediul Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” Istanbul va putea fi vizitată în perioada 11 noiembrie – 7 decembrie 2014 – informează ICR Dimitrie Cantemir-Istanbul.

 

Contact:

Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir-Istanbul

Siraselviler Cad. 21, Taksim, Beyoglu, Istanbul tel/fax:(+90212) 292 43 45 email: icr.istanbul@icr.ro

www.icr.ro