Calendarul zilei, 12 noiembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Camera Deputaţilor
* Berlin: În zilele de 12 şi 13 noiembrie, are loc evenimentul comemorativ, la nivel înalt, care marchează cea de-a X-a aniversare a Declaraţiei OSCE de la Berlin privind Antisemitismul, organizat de Biroul OSCE pentru instituţii democratice şi drepturile omului (ODIHR), la care a fost invitat să participe deputatul Aurel Vainer, de la Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România

– Guvern
* Ministerul pentru Societatea Informaţională lansează Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2014 – 2020 – ora 9:00, la Biblioteca Central Universitară Carol I, București, sala Amfiteatru, Str. Boteanu, nr.1, sector 1 (Piața Revoluției).  La eveniment urmează să participe premierul Victor Ponta

– Ministere
* Jud. Cluj: Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, şi ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, mediu de afaceri şi turism, Florin Jianu, efectuează o vizită în judeţ. Din program:
• ora 12:00 – conferinţă de presă – la Casa de Cultură a Studenţilor, Sala de Conferinţe, etaj 2
• ora 12:30 – participare la o dezbatere privind sustenabilitatea măsurilor luate de Guvernul Ponta în sprijinul mediului de afaceri şi al societăţii civile – la Casa de Cultură a Studenţilor, Sala „Europa”
* Sighişoara: Ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, şi judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM, participă la inaugurarea lucrărilor de reabilitare a clădirii Judecătoriei Sighişoara – ora 10:00; ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc va susţine o conferinţă  de presă – ora 15:30

– Alegeri prezidenţiale
* Jud.Harghita şi Covasna: Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, efectuează o vizită în judeţe. Din program:
* Satu Mare: Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, se întâlneşte cu membrii Asociaţiilor Producătorilor de Palincă – ora 11:00
* Caraş Severin: Programul vicepremierului și președinte executiv al PSD, Liviu Dragnea în judeţ:
– Partide
* Conferinţă de presă susţinută de vicepreşedintele PNL Ludovic Orban – ora 11:00, la sediul PNL, Şos. Kiseleff nr. 57
– Administraţie
* Braşov: Directorul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu, se întâlneşte cu cetăţenii – ora 16:00, la Prefectura Braşov, Sala 130
* Satu Mare: Instituţia Prefectului-Judeţul Satu Mare, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Asociaţia Economică Germano-Română organizează conferinţa „Perspectivele învăţământului dual în judeţul Satu Mare” – ora 13:00, la Sala Mică a Palatului Administrativ
– Justiţie
* Curtea de Apel Bucureşti judecă primul termen pe fond al dosarului în care Dan Voiculescu este acuzat de şantajarea unui administrator de la RCS-RDS
– Economic
* În zilele de 12 şi 13 noiembrie, se va desfășura cea de-a II-a ediţie a Microsoft Summit, cel mai mare eveniment de tehnologie și business de pe piața locală, la care participă preşedintele Microsoft pentru Europa Centrală şi de Est, Don Grantham şi directorul general al Microsoft România, Kostas Loukas – ora 9:30, la Willbrook Platinum Business & Convention Center Bucharest
* Patronatul Tinerilor Întreprinzatori din România (PTIR) în parteneriat cu Siemens S.R.L. organizează conferinţa de lansare a proiectului „Practica de excelenţă pentru succesul carierei!” – ora 10:30, la Hotel Howard Johnson, sala Oregon
* Arad: Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest şi Asociaţia Tehimpuls – Centrul Regional de Inovare şi Transfer Tehnologic organizează cea de-a doua ediţie a Târgului Regional de Inovare, dedicat eco-inovării – la Expo Arad
* Braşov: Conferinţă de presă organizată de Centrul Zonal de Competitivitate şi Training SUERD, Casa Verde a Dunării (CVD) şi Agenţia Metropolitană de Dezvoltare Durabilă Braşov pe tema „dezvoltării urbane şi a turismului în Poiana Braşov” – ora 13:00, la sediul Prefecturii Braşov, Sala 130
– Mediu
* Organizaţia Ecotic organizează evenimentul de lansare al Caravanei Ecotic – ora 11:00, în rondul din centrul Pieţei Alba Iulia din Bucureşti, intersecţia Bd.Unirii cu Bd.Decebal. Expoziţia mobilă arată vizitatorilor 10 echipamente electrice descompuse şi detaliază importanţa reciclării componentelor şi a tratării poluanţilor. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană prin programul LIFE+
– Medicină, Sănătate
* În perioada 12 – 15 noiembrie, la Crystal Palace Ballrooms, are loc Conferinţa Naţională de Farmacie, eveniment organizat sub egida Colegiului Farmaciştilor din România şi Asociaţiei Medicale Române, în parteneriat cu Agenţia Naţională a Medicamentului, tema generală a manifestării fiind „Actualităţi în practica farmaceutică”. Evenimentul va fi prezidat de prof. farm. dr. Dumitru Lupuleasa – preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România
* Prof. dr. Gheorghe Burnei susţine o conferinţă de presă prilejuită de deschiderea celui de-al şaptelea Congres Național al Asociației Române a Traumatologilor și Ortopezilor Pediatri — ARTOP 2014 (12 şi 13 nov.) – ora 17:30, la Hotel Marriott, sala Timişoara
* Iaşi: Conferinţă de presă susţinută de şefa Clinicii de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Iaşi, prof. univ. dr. Mariana Graur  – ora 11:00, la sala de lucrări a clinicii
– Învăţământ, Cercetare
* Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” organizează conferinţa proiectului „Cercetarea doctorală şi postdoctorală prioritate a învăţământului superior românesc (Doc-Postdoc)” – POSDRU/159/I.5/S/137390 – ora 13:00, la Athenee Palace Hilton, sala Le Diplomat. Beneficiarul acestui proiect este Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Proiectul se va derula pe o perioadă de 18 luni, fiind implementat în parteneriat cu Universitatea Politehnica din Bucureşti şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş
– Istorie, Arhive
* Are loc conferința și dezbaterea despre Insurecția de la Varșovia 1944 – ora 16:00, în Sala Mare a Bibliotecii Facultății de Istorie a Universității. Evenimentul este organizat de Institutul Polonez din București în colaborare cu Facultatea de Istorie și Biblioteca Centrală Universitară. Vor vorbi despre Insurecţie, despre sensul şi urmările ei, Grzegorz Hanula, expert în cadrul Muzeului Insurecţiei de la Varşovia, prof. dr. Adrian Cioroianu, decan al Facultăţii de Istorie, dr. Ion Constantin, cercetător istoric şi Ion M. Ioniţă, redactor-şef al revistei Historia
* La Palatul Cesianu-Racoviță, va avea loc dezbaterea „Identitate Naţională: A Transcende vs. A Transforma”, organizată sub egida programului „România e a ta!”, care generează dezbateri despre identitatea naţională în epoca modernă – ora 17:00
* Mangalia: Complexul Cultural „Callatis” Mangalia, în colaborare cu Colegiul Economic Mangalia, organizează cu prilejul Zilei Dobrogenilor (14 noiembrie 1878, când Dobrogea a reintrat, oficial, în componenţa statului modern român), simpozionul „14 Noiembrie – Ziua Dobrogenilor” – ora 16:00, la Centrul de Documentare şi Informare al Colegiului Economic Mangalia
– Cultură
* Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) expune în luna noiembrie, în cadrul micro-expoziției „Exponatul lunii”, o piesă de excepție — CODEX ALTEMBERGER. Uimitorul manuscris medieval al sașilor din Sibiu. Vernisajul va avea loc începând cu ora 13:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12, Sala Lapidarium. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 12 noiembrie – 14 decembrie
* Dezbatere la Cafeneaua critică cu tema „Două concepte culturale: democraţie şi alegeri (România, noiembrie 2014)” – ora 19:00, la Club A, Str. Blănari nr. 14. Invitaţi: Florin Iaru (scriitor şi jurnalist), Iosif Klein-Medeşan (jurnalist), Bogdan Murgescu (istoric), Dorel Şandor (sociolog), Cristian Teodorescu (scriitor şi jurnalist). Amfitrion: Ion Bogdan Lefter
* Are loc un recital de fagot susţinut de Adrian Jojatu – ora 19:00, în Sala Mică a Filarmonicii George Enescu. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical
* Vernisajul expoziţiei artistei de origine slovenă Majda Skrinar, „Oraşele Invizibile” – ora 18:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Sala „Acvariu”. Expoziţia este deschisă în perioada 12 – 30 noiembrie
* Vernisajul expoziţiei de pictură  „Pur şi simplu, CULOARE” (10 – 23 nov.), semnată de Roxana Buta – ora 18:00, la sala Foaier a Palatului Cercului Militar Naţional
* Muzeul Naţional „George Enescu” şi Asociaţia Culturală Kitharalogos organizează cel de-al treilea recital din cadrul festivalului „Serile de chitară”, ediţia a IV-a – ora 18:00, în Salonul de Muzică al Palatului Cantacuzino, Calea Victoriei nr. 141. Recitalul muzicianul-chitarist Costin Soare
– Sport
* Buftea: Lotul naţional de tineret al României se pregăteşte pentru meciul amical de fotbal împotriva Serbiei, pe care îl va disputa joi, 13 noiembrie la Belgrad
* Mogoşoaia: Naţionala de fotbal a României pregăteşte meciul de vineri, 14 noiembrie, cu Irlanda de Nord, din preliminariile Euro 2016, şi amicalul cu Danemarca din 18 noiembrie; conferinţă de presă susţinută de fundaşul Florin Gardoş – ora 13:15

Aniversări – Comemorări

– Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu (Calendarul Creştin-Ortodox 2014)

– Sf. Iosafat, episcop martir (Calendarul Romano-Catolic 2014; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2014)

– „Ziua Cercetaşilor Militari”; prin Ordinul 83/12.XI.1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a semnat actul de constituire a Secţiei a II-a din cadrul Corpului de Stat Major General (ca prim element al cercetării în Armata română) – 155 de ani

– „Ziua Geodezilor Militari” în România; la 12.XI.1859 s-a înfiinţat primul Serviciu Topografic Militar – 155 de ani

– „Ziua Statului Major General”; după Unirea din 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a hotărât, prin Înaltul Ordin nr. 83 din 12/24 noiembrie 1859, constituirea Corpului de Stat Major General al Armatei Principatelor Unite, care avea ca principală menire crearea unei structuri militare cu o concepţie şi organizare unică – 155 de ani

– 1850: A murit Constantin Diaconovici-Loga, cărturar de orientare latinistă; luptător pentru răspândirea culturii naţionale printre românii bănăţeni; cunoscut mai ales prin „Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor” (1822), meritorie încercare de sistematizare a noţiunilor şi de creare a unei terminologii gramaticale româneşti (n. 1770). NOTĂ: Dicţionarul cronologic – Literatura română dă ca dată a morţii 28.XI.1850

– 1857: O comisie întrunită la Iaşi a hotărât introducerea timbrelor poştale pe teritoriul Moldovei. Au fost tipărite cu o presă manuală, bucată cu bucată, patru valori ale primei emisiuni „Cap de bour”, pusă în vânzare pe data de 22 iulie 1858. Primele timbre poștale au fost făcute la Tipografia „Atelia Timbrului” în timpul caimacamiei lui Nicolae Vogoride. Au copiat un model de timbru austriac, folosindu-se matriţe de oţel pentru tipărirea lui. Acest timbru a fost un „fapt jignitor” faţă de turci care nu permiteau niciun fel de autonomie instituţională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele, drapelul. Timbrul reproducea într-un cerc capul de bour, semn heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poştală, o stea în cinci colţuri, legenda „porto scrisori” scrisă cu litere chirilice şi valoarea nominală a timbrului, amplasată în interiorul buclei de formă eliptică a goarnei poştale

– 1862, 12/24: S-a născut omul politic Vasile Goldiş, unul dintre conducătorii Partidului Naţional Român din Transilvania; rol însemnat în lupta pentru desăvârşirea unităţii politice a poporului român; a combătut politica guvernelor ungare prin care se urmărea deznaţionalizarea românilor din Transilvania; membru al Consiliului Naţional Român Central (1918) şi al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920); la Adunarea Naţională de la Alba Iulia (1.XII.1918) a citit cuvântarea solemnă şi a prezentat proiectul de rezoluţie privind unirea Transilvaniei cu România; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1934)

– 1869: A murit Gheorghe Asachi, cărturar umanist, scriitor şi arhitect, întemeietor al învăţământului liceal (1813) şi superior (1835) în limba română, al teatrului românesc (1816) şi al presei (1829) în Moldova (n. 1788, la Herţa, azi în Ucraina) – 145 de ani

– 1884: Timişoara devenea primul oraş din Europa iluminat public cu electricitate; sistemul de iluminat în întregime electric, compus dintr-o reţea de 59 de kilometri de cabluri care alimentau 731 de lămpi cu filament de carbon incandescent, a fost realizat în mai puţin de doi ani de către societatea Anglo Austrian Brush Electrical Company, cu sediul la Viena – 130 de ani

– 1900: S-a născut Vania Gherghinescu, poet, publicist şi traducător (m. 1971)

– 1922: A avut loc prima cursă aeriană transcontinentală de pasageri din istorie: Paris – Strasbourg – Praga – Varşovia – Viena – Budapesta – Belgrad – Bucureşti (Băneasa) – Istanbul, realizată de Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană. Simbol al cooperării franco-române în domeniul aviaţiei, Compania Franco-Română de Navigație Aeriană a inaugurat pe 12 noiembrie 1922 prima ruta aeriană transcontinentală de pasageri. Tradiția Companiei Franco-Române de Navigație Aeriană, transformată în 1925 în Compania Internațională de Navigație Aeriană, este continuată în zilele noastre de companiile Air France și TAROM, partenere și astăzi în cadrul Alianței SkyTeam. Un zbor de la Paris la Bucureşti dura, la vremea respectivă, 24 de ore. Primul zbor de noapte a fost făcut pe 10 septembrie 1924, pe ruta Belgrad – Bucureşti (Băneasa), tot de Compania Franco-Română de Navigație Aeriană

– 1934: A murit Pimen Georgescu (prenumele la naştere: Petru), mitropolit al Moldovei din 1909 până la moarte; în timpul primul război mondial a organizat spitale pentru răniţi în mânăstiri şi colecte pentru sprijinirea ostaşilor; membru de onoare al Academiei Române din 1918 (n. 1853) – 80 de ani

– 1938: S-a născut inginerul geolog Nicolae Panin, membru corespondent al Academiei Române din 2003

– 1950: S-a născut scriitorul Mircea Nedelciu (m. 1999)

– 1961: S-a născut Nadia Comăneci (Conner), multiplă campioană olimpică, prima gimnastă din lume căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (la Jocurile Olimpice de la Montreal/Canada din 1976), numită şi „Zâna de la Montreal”; stabilită din 1989 în SUA; preşedinte de onoare al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi al Federaţiei Române de Gimnastică; în 1999 a fost declarată, la Viena, „sportiva secolului XX”; World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a omologat, în 2007, recordul reuşit de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, adică şapte note 10 la o singură ediţie a JO

– 2000: A murit compozitorul (de muzică uşoară, de film şi teatru) Henri Mălineanu (n. 1920)

– 2004: A murit (la Paris, unde se stabilise) Alexandru Vona (pseudonim al lui Alberto Enrique Samuel Béjar y Mayor), autorul romanului „Ferestre zidite”, scris înainte de plecarea din ţară, în 1947, şi publicat abia în 1993, care s-a bucurat de un mare succes nu numai în România, ci şi în numeroase ţări europene (n. 1922) – 10 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Comisia Europeană va face evaluarea bugetelor naționale din zona euro, și va solicita Franţei şi Italiei măsuri suplimentare pentru reducerea deficitelor

– Bruxelles: Mini sesiune plenară a Parlamentului European (12 și 13 nov.)

– Bruxelles: Comisarul european pentru o mai bună legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei şi comisarul european pentru politica europeană de vecinătate şi negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn, se întâlnesc cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland

– Bruxelles: Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini, vicepreşedinte al Comisiei, se întâlneşte cu secretarul general al OSCE, Lamberto Zannier

– Bruxelles: Comisarul european pentru o mai bună legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, Frans Timmermans, prim-vicepreşedeinte al Comisiei, se întâlneşte cu preşedintele Conferinţei Rabinilor Europeni, Pinchas Goldschmidt

– Beijing: Președintele american, Barack Obama, va participa la ceremonia de bun venit oferită de omologul său chinez, Xi Jinping, urmată de o conferință de presă comună

– Naypyidaw, Myanmar: Summit al Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). Este aşteptat să participe președintele american, Barack Obama (12 și 13 nov.)
– Bruxelles: Vizita oficială a Regelui Spaniei Felipe al VI-lea și a Reginei Letizia, care vor fi primiţi de către Regele Filip și Regina Matilda ai Belgiei

– Astana: Președintele kazah, Nursultan Nazarbayev, se va întâlni cu premierul georgian, Irakli Garibashvili

– Viena: Raportul lunar al Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC)

– Paris: Sonda spaţială Rosetta, aparţinând Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) va lansa modulul de asolizare Philae care urmează să ajungă la suprafaţa cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko. Modulul Philae, care este dotat cu 10 instrumente de bord, va aduna noi date ştiinţifice despre compoziţia acestei comete. Misiunea sa este limitată la maxim 6 luni. Rosetta are anvergura de 32 de metri, de la un capăt la altul al panourilor solare care îi asigură necesarul de energie şi care măsoară fiecare câte 14 metri lungime. Sonda este de 125 de ori mai mică decât cometa 67P, care are diametrul estimat la 4 kilometri. De dimensiunea unui frigider, modulul Philae cântăreşte 100 de kilograme. În cadrul acestei misiunii, oamenii de ştiinţă speră să poată măsura raportul dintre hidrogen şi deuteriu (izotop al hidrogenului) din gheaţa cometei, pentru a-l compara cu cel din apa de pe Pământ. De asemenea, cercetătorii doresc să se convingă dacă aceste corpuri cosmice conţin aminoacizi, molecule considerate esenţiale pentru apariţia vieţii pe Pământ

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva Pneumoniei” – instituită din aprilie 2009 şi marcată în fiecare an la această dată cu obiectivul de a comunica pericolul pe care pneumonia îl reprezintă pentru sănătatea publică şi pentru a preveni milioanele de decese care sunt înregistrate în fiecare an, în întreaga lume

– 1833: S-a născut compozitorul rus Alexandr Borodin (m. 1887)

– 1840: S-a născut Auguste Rodin, sculptor, grafician şi pictor francez (m. 1917)

– 1842: S-a născut John William Rayleigh (lord Strutt), matematician şi fizician britanic; contribuţii la teoria sunetelor şi a luminii; a studiat propagarea undelor („Legea lui R.”) şi a explicat culoarea albastră a cerului; a descoperit, împreună cu conaţionalul său William Ramsay, elementul chimic argon; a dat o valoare numărului lui Avogadro; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1904; membru de onoare străin al Academiei Române din 1914 (m. 1919)

– 1915: S-a născut Roland Barthes, eseist şi critic literar francez (m. 1980)

– 1918: Austria este proclamată republică (după destrămarea Imperiului Habsburgic)

– 1918: Rusia sovietică denunţă Tratatul de pace de la Brest-Litovsk (din 18.II/3.III.1918), încheiat cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia)

– 1919: Primul zbor din Anglia spre Australia a fost realizat de Ross și Keith Smith, care au decolat de la Hounslow, în apropiere de Londra (la 13 decembrie au aterizat în localitatea Darwin) – 95 de ani

– 1929: S-a născut scriitorul german Michael Ende; devenit celebru mai ales prin romanele sale pentru copii, a fost, de asemenea, actor, critic de film (la radiodifuziunea bavareză) şi autor dramatic (m. 1995) – 85 de ani

– 1929: S-a născut actrița americană Grace Kelly; în aprilie 1956, s-a căsătorit cu Rainier al III-lea de Monaco (n. 1923 – m. 2005) și a devenit prințesă consort de Monaco, numită în mod obișnuit Prințesa Grace (m. 1982) – 85 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1928

– 1935: S-a născut actriţa rusă de film Ludmila Gurcenko, populară interpretă a filmului sovietic din anii ’70-‘80 (m. 2011)

– 1939: S-a născut soprana slovacă Lucia Popp (Lucia Poppová) (m. 1993, în Germania) – 75 de ani

– 1945: S-a născut Neil Young, interpret rock şi compozitor canadian; unul dintre cei mai faimoşi chitarişti contemporani

– 1999: UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) a adoptat „Declaraţia universală asupra genomului uman şi drepturilor omului” – 15 ani

– 2013: A murit compozitorul britanic Sir John Tavener; majoritatea lucrărilor sale au ca sursă de inspiraţie spiritualitatea creştină (n. 1944) – 1 an