China şi Statele Unite anunţă noi obiective vizând reducerea emisiilor de gaze în atmosferă

China şi Statele Unite au dezvăluit noi obiective vizând reducerea emisiilor de gaze în atmosferă, în timp ce liderii celor două ţări s-au întâlnit în capitala Beijing. Preşedintele american Barack Obama a declarat că acordul la care s-a ajuns este „istoric”, precizând că a fixat un nou obiectiv – reducerea nivelurilor de emsii de gaze în atmosferă în Statele Unite cu 26%-28% până în 2025, comparativ cu nivelurile înregistrate în anul 2005. China a anunţat că are ca obiectiv un vârf al emisiilor de gaze cu efect de seră în jurului anlui 2030. Este pentru prima oară când China, cel mai mare poluator din lume, a fixat o dată aproximativă pentru reducerea emisiilor de gaze. Anunţurile au fost făcute în timpul vizitei de stat a preşedintelui Barack Obama la Beijing, care urmează Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC), la care au fost prezenţi ambii lideri. Cele două ţări produc împreună aproximativ 45% din bioxidul de carbon din întreaga lume.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 noiembrie, ora 7:00