Băile în vin roşu, secretul frumuseţii feminine

Vinul roşu este benefic pentru inimă, însă pentru frumuseţea feminină este mai indicată o baie în vin roşu, cel mai bun remediu împotriva îmbătrânirii. Oamenii de ştiinţă au stabilit că antioxidanţii pe care îi conţine vinul roşu sunt de zece ori mai eficienţi în combaterea ridurilor decât vitamina E.

Totuşi, această metodă de întreţinere a frumuseţii nu este una dintre cele mai ieftine. Pentru a umple o cadă cu vin roşu sunt necesare cel puţin 100 de sticle, iar cantitatea minimă pentru acoperirea corpului este de circa 50 de sticle. Vinoterapia pentru frumuseţe nu este o noutate, ea fost descoperită în urmă cu 20 de ani. Atunci s-a demonstrat că polifenolii din vinul roşu sunt „arme” mult mai puternice în combaterea ridurilor. Specialiştii din branşă au folosit tescovina din vinul roşu pentru masajul pielii clienţilor lor.

Vinul roşu este cunoscut şi pentru conţinutul său de resveratrol, un antioxidant puternic, benefic pentru sănătate, cu proprietăţi anti-inflamatorii şi anti-cancerigene. Băile cu vin roşu aunt oferite în multe centre SPA din lume, la Londra, Bordeaux, New York, Bilbao, Toronto şi alte oraşe. Însă nu numai doamnele au descoperit proprietăţile miraculoase ale acestui elixir. Mulţi sportivi îşi îmbunătăţesc performanţele prin băi fierbinţi cu vin roşu. Aceste băi stimulează circulaţia sanguină şi au un puternic efect tonifiant şi revigorant.