Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană

Parlamentul European a ratificat, în urmă cu puţin timp, Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Au fost 535 de voturi „pentru”, 94 „împotrivă” şi 44 de abţineri. Europarlamentarii au precizat că ratificarea documentului, însoţit de un acord de liber schimb, reprezintă o recunoaştere a reformelor politice şi economice realizate cu succes de Republica Moldova.

Europarlamentarii au dezbătut şi au aprobat un raport al eurodeputatului Petras Austrevicius din Lituania, membru al grupului ALDE, liberalii europeni, prin care el a cerut colegilor săi să dea undă verde Acordului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Petras Austrevicius: Este o confirmare a angajamentului clar pe calea reformelor economice şi politice al Republicii Moldova. Este un semn de solidaritate europeană cu poporul acestei ţări. Prin acest acord, Moldova se va înscrie pe calea europeană, iar acordul nu este împotriva vreunei alte părţi. Nu trebuie să ne întoarcem în trecut. Moldova a fost victima Pactului Ribbentrop-Molotov pe care astăzi îl îngropăm şi dărâmăm, dacă vreţi, ultima rămăşiţă din Zidul Berlinului.

Reporter: Raportul a fost votat cu o largă majoritate în prezenţa lui Igor Corman, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, care se află astăzi la Bruxelles. În această după-amiază el va avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz şi este aşteptată o conferinţă de presă comună. Tot după-amiază, raportorul Petras Austrevicius urmează să ofere mai multe explicaţii privind Acordul de Asociere a Moldovei într-o conferinţă de presă.

*

La Bruxelles, Parlamentul European urmează să ratifice astăzi Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. La şedinţă va fi prezent şi preşedintele legislativului de la Chişinău, Igor Corman, potrivit corespondentului RRA Cerasela Rădulescu. Documentul, însoţit de un acord de liber schimb, a fost semnat pe 27 iunie, la Bruxelles. Ulterior, pe 2 iulie, Parlamentul Republicii Moldova a ratificat acordul. Documentul a fost ratificat şi de parlamentele mai multor state membre ale Uniunii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 noiembrie