Un jihadist francez a fost condamnat la şapte ani închisoare

Primul jihadist care a fost judecat în Franţa, după ce s-a întors din Siria, a fost condamnat la şapte ani închisoare. Flavien Moreau, în vârstă de 28 de ani, a fost în Siria şi s-a alăturat unei grupări militante islamiste, însă el a afirmat că a stat doar câteva zeci de zile, deoarece ducea dorul fumatului – obicei interzis de gruparea jihadistă din care făcea parte. Un alt bărbat, care a primit bani de la Moreau, a fost condamnat la patru ani închisoare. Oficiali de la Paris estimează că aproximativ 1.000 de cetăţeni francezi sunt sau au fost membri unor grupări jihadiste. Zeci dintre aceştia au fost arestaţi şi aşteaptă să fie judecaţi.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 14 noiembrie