Bulgaria va solicita sprijinul Comisiei Europene din cauza valului de refugiaţi

„Bulgaria va solicita sprijinul Comisiei Europene din cauza creşterii valului de refugiaţi din ultimile luni, în ciuda măsurilor adoptate”, a declarat ministrul bulgar de externe, Daniel Mitov, într-un interviu acordat postului de radio Darik. „Întâi vom evalua instrumentele în baza cărora vom putea solicita ajutorul. Partenerii noştri trebuie să ştie în mod clar că suntem o frontieră externă a UE. Presiunea asupra noastră este puternică şi îi afectează şi pe ei în mod direct. În prezent, Bulgaria depune eforturi uriaşe pentru a limita această presiune. Solicităm un sprijin sub orice formă, nu numai de ordin financiar, dar şi logistic sau prin primirea refugiaţilor pe teritoriul altor state membre. Încercăm să reducem la minimum prezenţa imigranţilor ilegali în Bulgaria. Există acest mecanism de solidaritate în cadrul UE şi sunt state precum Suedia şi Germania care şi-au asumat deja o parte dintre sarcini. Frontierele Bulgariei trebuie să fie foarte bine păzite”, a precizat şeful diplomaţiei bulgare.

(www.dariknews.bg – 15 noiembrie)