România se află pe locul al cincilea în topul ţărilor membre ale UE care au beneficiat anul trecut de fonduri comunitare

România se află pe locul al cincilea, cu peste cinci miliarde şi jumătate de euro, în topul ţărilor membre ale Uniunii Europene care au beneficiat anul trecut de fonduri comunitare – se arată într-o analiză a publicaţiei britanice „The Telegraph”. Primul loc este ocupat de Polonia, care a accesat 16 miliarde de euro, urmată de Grecia, Ungaria şi Portugalia. În privinţa participării la bugetul comunitar, cota ce i-a revenit ţării noastre a fost în sumă de 1,5 miliarde de euro, cea mai mare contribuţie revenindu-i Germaniei, cu peste 16 miliarde. Între timp, în România a fost lansat un nou proiect cu finanţare europeană. Potrivit ministrului de resort, Eugen Teodorovici, este vorba de un proiect de 140 de milioane de euro, care va crea 8.000 de locuri de muncă la Galaţi:  „Este un terminal de containere care, practic, va asigura tot ce înseamnă transfer de marfă între Canal Rin – Dunăre, mai departe către Asia, are un termen de finalizare de 36 de luni de zile. Noi sperăm să fie aprobat de Comisia Europeană până în luna martie anul viitor, iar el să înceapă efectiv să fie implementat încă din 2015”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 noiembrie)