Vârsta în Coreea de Sud

20110823_eunhyuk_leeteuk_sukiraDacă în alte ţări când cineva te intreabă: ‘câţi ani ai?’, îi răspunzi pur si simplu. Ei bine, atunci când eşti în Coreea lucrurile devin un pic mai complicate.

De ce ?

Coreenii consideră că atunci când te naşti ai un an de zile, datorită faptului că ai stat aproape un an de zile în pântecele mamei. Aşadar, un nou-născut in Coreea are un an odată ce vine pe lume.

In Coreea se mai adaugă un an de zile la vârsta ta, odată cu sosirea noului an şi nu odată cu apropierea zilei tale de naştere.

Una din explicaţii ne spune că, în Coreea, vârsta cronologică este folosită pentru horoscop şi astrologie nu pentru numerotare. Lucrurile se complică din nou, deoarece în Coreea există două tipuri de An Nou: Anul nou, calendaristic, care are loc pe 1 ianuarie şi Anul Nou Lunar (care nu are data fixa).

Ei bine, înainte de ziua ta, vârsta coreeană va fi vârsta ta normală plus încă 2 ani adaugaţi la ea. După ziua ta de naştere, vârsta ta coreeană va fi vârsta ta normală plus încă un an.

Ca să înţelegem mai bine să dăm un exemplu.

Să spunem că cineva s-a născut pe 3 august 2000 (acum are 14 ani). Vârsta sa coreeană va fi de 15 ani (14 Ani Noi plus un an petrecut în pântecele mamei). Dar pentru cineva născut în 20 noimebrie 2000 (care are 13 ani acum) vârsta lui coreeana va fi tot de 15 ani (13 ani ai săi plus anul adăugat odată cu venirea noului an vor da 14 ani noi plus un an petrecut în burta mamei). Tot ce am explicat mai sus se petrece doar pentru Anul Nou normal.

Pentru a-ţi calcula vârsta în calendarul lunar trebuie să iei în considerare Anul Nou lunar care cade pe la sfârşitul lunii ianuarie-începutul lunii februarie. Dacă preferi să îţi calculezi vârsta după calendarul lunar trebuie să adaugi un an odată cu sosirea Anului Nou şi nu a celui normal.

Complicat, nu? 🙂