Prezenţă la vot record în străinătate, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Prezenţă la vot record în străinătate, astăzi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. În cele 294 de secţii de votare organizate peste hotare au votat, potrivit datelor centralizate până la ora 19:00, 284.970 de oameni, cu aproximativ 180 de mii de oameni mai mult decât în turul întâi, la aceeaşi oră. Procesul de votare continuă la această oră în unele secţii din Europa Occidentală şi America de Nord. Pe tot parcursul zilei, corespondenţii Radio România Actualităţi ne-au transmis că interesul pentru alegerea preşedintelui României a fost foarte mare, iar oamenii au stat la cozi interminabile, ore întregi, pentru a-şi exprima opţiunea electorală.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 noiembrie)