Problema ucraineană, principala temă a întâlnirilor bilaterale ale preşedintelui Vladimir Putin de la Brisbane

În ciuda tuturor aşteptărilor, problema ucraineană nu a fost reflectată în niciun fel în timpul discuţiilor oficiale în cadrul summitului G20. În schimb, tema ucraineană a fost abordată la toate întâlnirile bilaterale ale liderului rus, Vladimir Putin, de la Brisbane. „În timpul discuţiilor oficiale în cadrul summitului G20, problema ucraineană nu a fost abordată, nici măcar amintită” – a declarat Vladimir Putin, în timpul unei conferinţe de presă. În schimb, potrivit afirmaţiilor lui, toate întâlnirile sale bilaterale au fost consacrate, în exclusivitate, problemelor Ucrainei. „Trebuie să vă spun că discuţiile au fost foarte deschise, cuprinzătoare şi, în opinia mea, utile” – a subliniat şeful statului rus. „Mi se pare că, împreună cu colegii noştri, am reuşit să ne înţelegem mai bine unul pe celălalt, să înţelegem cu adevărat motivele acţiunilor Rusiei, iar colegii cu care m-am întâlnit mi-au transmis preocupările lor. Cred că acest lucru ne va ajuta” – a declarat Vladimir Putin. „Mi-aş dori tare mult ca împreună, inclusiv cu partenerii ucraineni, să facem acest lucru (să rezolvăm problema ucraineană) cât mai repede posibil, în orice caz, Rusia asta va încerca să facă” – a subliniat preşedintele rus.

(www.itar-tass.com – 16 noiembrie)