Turul doi al alegerilor prezidenţiale din România se apropie de final

În România se apropie de final turul doi a alegerilor prezidenţiale. În cursă concurează premierul sodial-democrat Victor Ponta şi primarul de centru-dreapta Klaus Iohannis. Victor Ponta, care a promis reducerea taxelor şi creşterea pensiilor, este favoritul cursei, dar unii analişti susţin că nu este o diferenţă prea mare între cei doi candidaţi. În România avem un candidat social democrat care nici măcar nu a ascuns faptul că e de dreapta şi care, dacă va câştiga, chiar are de gând să propună un premier de dreapta, pe liberalul Tăriceanu, care a condus un guvern conservator cu Traian Băsescu preşedinte”, a declarat unul dintre alegători. Una dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană, România luptă să iasă dintr-un acord cu FMI şi să treacă de perioada dureroasă a reducerilor bugetare. Pe măsură ce ies din secţiile de votare, românii îşi exprimă speranţele. „Am votat pentru o cale europeană a României”, susţine unul dintre alegători. „Deci, am votat un preşedinte care să poată lua decizii, care este un preşedinte puternic şi nu unul slab, un preşedinte care să ţină un echilibru de putere şi care să nu fie influenţat de partidele politice”, a subliniat un alt alegător. Potrivit estimărilor, a fost o cursă strânsă între cei doi candidaţi. „Nu se ştie ce cale trebuie să urmeze România pentru a scăpa de reputaţia sa de până acum, aceea de ţară aflată la periferia UE”, subliniază corespondentul Euronews la Bucureşti.

(EURONEWS – 16 noiembrie)