Formatul negocierilor de la Geneva este cel mai potrivit pentru soluţionarea crizei din Ucraina, afirmă Arseni Iaţeniuk

Formatul negocierilor de la Geneva privind soluţionarea crizei din Ucraina „este unul dintre cele mai potrivite”, a declarat premierul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, în timpul întrevederii cu ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier.

„Considerăm formatul de la Geneva ca fiind cel mai potrivit pentru soluţionarea crizei din Ucraina, în comparaţie cu diferitele formate încercate atât unilaterale, cât şi multilaterale. Apreciem rolul cancelarului german, Angela Merkel, precum şi rolul dumneavoastră personal în încercările de soluţionare a conflictului ucrainean” – a declarat Iaţeniuk.

www.itar-tass.com – 18 noiembrie